Conferință pe tema dezvoltării Africii, găzduită la UBB

Conferință pe tema dezvoltării Africii, găzduită la UBB
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) organizează vineri și sâmbătă conferința bilingvă “Regards croisés sur l’Afrique : démocratisation, conflits, intervention" (Perspective asupra Africii: democratizare, conflicte, intervenţii".

Evenimentul, organizat în colaborare cu Centrul de Studii Africane, va avea loc în Sala Robert Schuman a Facultăţii de Studii Europene începând cu ora 9:00 şi este organizat cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei și a Institutului Francez.

Principalul vorbitor al conferinţei va fi Cristian Preda de la Universitatea București, membru al Parlamentului European, care va susţine vineri un discurs pe tema "Stabilité ou démocratie? Comment réussir les élections en Afrique" (Stabilitate sau democrație? Cât de reuşite sunt alegerile din Africa) de la 09:45. 

Comenteaza