Congresul internaţional anual FIDEM, găzduit în premieră de UBB

Congresul internaţional anual FIDEM, găzduit în premieră de UBB
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) găzduieşte între 23 şi 26 septembrie Congresul internaţional anual FIDEM, organizat pentru prima dată în Europa de Est.

În cadrul lui peste 80 de participanţi din 16 ţări, unii dintre ei cercetători de referinţă la nivel mondial, vor fi prezenţi la conferinţe şi dezbateri pe tema "Pluralitatea lecturii surselor în Evul Mediu". 

FIDEM este o organizație profesională înființată în anul 1987 cu scopul de a susține studiile medievale în toate domeniile cunoașterii și are în prezent câteva sute de membri instituționali și individuali. Centrul de Filosofie Antică și Medievală, fondat în 2004, reunește cercetări privitoare la ediții, traduceri în română și comentarii la opere de filosofie antică și medievală.

Evenimentul de la Cluj-Napoca este organizat de Centrul de Filosofie Antică şi Medievală al Universităţii Babeş-Bolyai şi Federaţia Internaţională a Institutelor de Studii Medievale (FIDEM) în parteneriat cu Centrul de Istoria Cărţii şi a Textelor (UBB), Centrul de Studii Arabe (Universitatea Bucureşti), Centrul de Studii Medievale (Universitatea Bucureşti), Biblioteca "Batthyaneum" (Alba Iulia) cu suportul programului POSDRU/159/1.5/S/132400.

 

Comenteaza