Copiii din familiile defavorizate ar putea primi tichete de 50 de lei pentru a merge la grădiniţă

Copiii din familiile defavorizate ar putea primi tichete de 50 de lei pentru a merge la grădiniţă
Deputaţii au adoptat proiectul care prevede acordarea de tichete în valoare de 50 de lei pentru copiii din familiile defavorizate pentru a stimula participarea lor la învăţământul preşcolar. 11.000 vor beneficia de această măsură, iar costurile ridicându-se la 39 de milioane de lei.

Deputaţii au adoptat proiectul cu 289 voturi pentru, unul împotrivă şi 5 abţineri. Proiectul a fost iniţiat de parlamentari ALDE, printre care şi ministrul Daniel Constantin. Acesta prevede că în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate, al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale.

Finanţarea acordării stimulentului educaţional se va face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate prin bugetele locale cu acestă destinaţie.

Tichelele se emit de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor. Valoarea nominală a tichetelor se raportează la indicele social de referinţă şi este de 0,1 IRS, adică 50 de lei. Din aceste tichete se vor putea cumpăra produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite.

Potrivit proiectului, 11.000 de copii ar urma să beneficieze de aceste tichete de la 1 ianuarie 2016, efortul bugetar fiind de 39 de milioane de lei pentru anul viitor. Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să fie transmisă spre promulgare.

Comenteaza