Cum s-a ajuns şi anul acesta ca şcoala să începă fără manuale

Cum s-a ajuns şi anul acesta ca şcoala să începă fără manuale
| Foto: psnews.ro

Licitaţia pentru manualele pentru clasa a opta nu a fost finalizată. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus reevaluarea chiar şi a manualelor necontestate

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Şcoala a început şi anul acesta fără manuale. Nici nu te mai miră. În fiecare an se întâmplă la fel. Pentru copilul tău de clasa a opta este însă o mare problemă. Lipsesc opt titluri pentru cele mai importante discipline, iar  pentru şapte dintre aceste manuale nici nu s-a finalizat licitaţia. Deşi procedura de achiziţie a început în decembrie 2019.

Marian Şuţă este directorul general al  Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, instituţie care gestionează achiziţia manualelor. El spune că în 8 luni, editurile au depus oferte, evaluatorii au punctat manualele, au urmat contestaţiile,  iar în iulie au venit soluţiile primelor contestaţiilor.

Procedurile au fost apoi reluate şi din nou contestate. Bogdan Ţene, avocat din Craiova, specializat în drept comercial, îţi explică de ce durează atât de mult aceste achiziţii.

Cristian Greşanu, preşedintele Uniunii Editurilor din România, spune însă că problema e în curtea Ministerului Educaţiei care foloseşte proceduri greoaie. În plus,profesorii care evaluează manualele sunt nepregătiţi, fac greşeli, aşa că editurile au foarte multe motive să le conteste deciziile.

Între timp, Ana Maria Pencu, elevă în clasa a opta la Şcoala Gimnazială “ Nicolae Bălcescu ” din Craiova, se teme că viitorul ei este în pericol.

Marian Şuţă – director general CNPEE: Mai mult. A fost o decizie foarte neaşteptată, să-i spunem. Niciodată nu s-a întâmplat aşa. Ni s-a cerut să reevaluăm absolut toate ofertele.

Bogdan Ţene – avocat: Orice participant la licitaţia respectivă, dacă se consideră vătămat, poate face contestaţie. Dacă fiecare dintre ei, în parte, se consideră vătămat, fiecare poate face separat contestaţie, dar acestea se vor soluţiona conexate.(...) Pentru fiecare act al autorităţii curge un termen separat de contestare.

Cristian Greşanu – preşedinte UER: Să vă dau un exemplu. Sunt 5 evaluatori. Patru dintre ei dau nota 9 unui manual, şi al cincilea dă nota patru. Şi atunci, e eveident că, ori din rea voinţă, ori, practic, din ignoranţă...(...) Înseamnă că se întâmplă ceva.Şi atunci trebuie revizuită, din nou, procedura asta de evaluare.

Ana Maria Pencu – elevă clasa a opta Şcoala Gimnazială “ Nicolae Bălcescu” Craiova: E cu semnul întrebării, ca de obicei, mai ales pentru că noi am fost o serie nouă şi am avut manual noi în fiecare an, programa schimbată. E un semn de întrebare. Habar nu am ce o să fie. Tot ce-mi doresc e să continuăm şcoala normal pentru că, dacă ar fi să continuăm online, nici meditaţiile nu ne pot salva.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Etichete
Comenteaza