Cum va arăta noul BAC din 20230. Apar probe noi și evaluări diferite pentru fiecare profil
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:15
- Educaţie
- Ascultă știrea
Ministerul Educației a pus în consultare publică noua structură a examenului de Bacalaureat care va intra în vigoare din 2030.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat proiectul noii formule pentru examenul de Bacalaureat destinat absolvenților din 2030, prima generație de elevi care va învăța integral după noile planuri-cadru de liceu care vor fi introduse din anul școlar 2026-2027.
Potrivit documentului pus în consultare publică, elevii vor susține patru probe scrise și patru probe de competențe, iar structura examenului va fi diferențiată în funcție de profil și specializare.
Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea unei probe de „competențe de bază complementare profilului”, prin care elevii vor fi evaluați și din domenii diferite față de specializarea principală. De exemplu, elevii de la Real vor susține evaluări din aria umanistă, iar cei de la Uman vor avea probe din zona științelor exacte.
Iată la ce ar urma să susțină examen elevii, în funcție de profil și specializare:
La profilul Matematică-Informatică, elevii vor susține probe scrise la Limba și literatura română, Matematică, o disciplină la alegere dintre Informatică, Fizică, Chimie sau Biologie, plus o probă din aria umanistă, unde vor putea alege între Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie.
La Științe ale Naturii, elevii vor avea Limba română, o probă la alegere dintre Fizică, Chimie sau Biologie, încă o probă la alegere dintre Fizică, Chimie, Biologie, Matematică ori Informatică și o probă complementară din zona disciplinelor umaniste.
La Științe Sociale, examenul va include Limba română, Istorie, o probă la alegere dintre Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie și o probă din aria reală, la alegere dintre Matematică, Fizică, Chimie și Biologie.
La Filologie, elevii vor susține Limba română, o limbă modernă, o probă la alegere dintre Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie și încă o probă din zona disciplinelor reale – Matematică, Fizică, Chimie ori Biologie.
La filiera tehnologică – profil tehnic, elevii vor avea Limba română, o disciplină tehnică de specialitate, o probă la alegere dintre Fizică, Chimie, Biologie și Matematică, precum și o probă complementară din zona disciplinelor umaniste sau reale.
La profilul Resurse Naturale și Protecția Mediului, elevii vor susține Limba română, o disciplină de specialitate, o probă la alegere dintre Fizică, Chimie, Biologie și Matematică și o probă complementară.
La profilul Servicii, examenul va include Limba română, o disciplină economică sau de servicii, o probă la alegere dintre Fizică, Chimie, Biologie și Matematică și încă o probă complementară.
La profilul Artistic, elevii vor avea probe la Limba română, o disciplină artistică de specialitate, o probă la alegere dintre discipline artistice sau materii precum Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Filosofie ori Economie și o probă complementară.
La profilul Militar, examenul va include Limba română, Matematică, o probă la alegere dintre Fizică, Biologie, Chimie și Informatică și încă o probă din zona disciplinelor umaniste sau reale.
La profilul Pedagogic, elevii vor susține Limba română, Psihologia dezvoltării, o disciplină pedagogică de specialitate și o probă complementară.
La profilul Sportiv, Bacalaureatul va include Limba română, Pregătire sportivă teoretică, Psihologia sportului sau Anatomia, fiziologia și biomecanica sportului, plus o probă complementară.
La profilul Teologic, elevii vor avea Limba română, o disciplină teologică de specialitate, o disciplină teologică la alegere și o probă complementară din aria umanistă sau reală.
Ministerul susține că noul Bacalaureat urmărește „un cadru predictibil și coerent”, adaptat noii arhitecturi curriculare din liceu și competențelor formate pe parcursul studiilor. Proiectul este în prezent în consultare publică.











