Video Daniel David: Cred că UBB are potențial să devină universitate world-class. Suntem foarte aproape

Daniel David: Cred că UBB are potențial să devină universitate world-class. Suntem foarte aproape
| Foto: danieldavid.ro

Prorectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Daniel David, candidează pentru un mandat de rector la alegerile care au loc în 3 martie. Invitat la emisiunea ZIUA LIVE, Daniel David a vorbit despre provocările pe care le vor cunoaște universitățile în deceniul care va veni și despre principalele propuneri din programul său de candidatură.

”În 10-15 ani, universitățile vor arăta cu totul altfel, iar eu sunt încă tânăr, îmi doresc să am un cuvânt de spus în această schimbare, ca să ne fie bine tuturor din UBB. În ultimii 4 ani am fost prorectorul universității, am început o serie de proiecte, zic eu destul de bune. Combinând cele două lucruri a apărut ideea că poate ar trebui să candidez la funcția de rector, pentru a putea să implementez mai bine aceste proiecte.

Societatea în jurul nostru este tot mai educată. Noi, în universități, suntem obișnuiți să considerăm că suntem proprietarii educației, noi producem cunoașterea. Dar lucrurile în jurul nostru se schimbă, apar segmente noi, și nu mă refer nu doar departamentele de cercetare în marile firme. Un exemplu: am avut o întâlnire cu cei care conduc NTT Data la nivel internațional și ei au mai mulți cercetători decât are UBB-ul. Și atunci această pretenție a unor segmente de a contribui la cunoaștere poate să reprezinte o provocare pentru universități.

Va trebui să ne deschidem către societate astfel încât să devenim parteneri cu aceste segmente, nu doar departamente de cercetare din firme, ci diverse ONG-uri, centre sau grupuri. Societatea începe să ne dea o provocare și e important cum va reacționa universitatea la aceasta, va intra în ”război” cu acele zone sau va deveni partener al lor”, a explicat psihologul clujean la ZIUA LIVE.

Ce propune programul ProUBB+

Programul cu care Daniel David candidează pentru funcția de rector al UBB se numește Pro UBB+ și are și un motto: Neminem Resideo (Fiecare are un rol important).

Ideea centrală a programului este aceea a unei universități world-class la Cluj. ”Filosofia care începe să apară în universitățile europene este că, managementul trebuie doar să creeze cadrul potrivit în care indivizii să își facă propriile planuri de carieră. Rolul managementului nu mai e să impună de sus în jos, ci doar să stabilească cadrul general. Rolul tău ca manager e să controlezi după 2-3 ani dacă obiectivele pe care și le-au stabilit profesorii, cercetătorii au fost atinse.

Universitatea noastră, dacă vrea să fie world-classd trebuie să aibă 3 misiuni fundamentale. Prima misiune este cea de predare, didactică, a doua este cea de cercetare-dezvoltare-inovare combinată cu creația artistică, iar a treia se referă la legătura cu societatea. Unii colegi ai noștri sunt foarte buni în relația cu societatea și investind în acestă direcție nu mai au suficient timp să investească în celelalte două. Alții sunt foarte buni la cercetare și nu mai au timp să le acopere pe celelalte două.

Colegul sau colega mea când își face planul de carieră accentuează una din cele trei componente în funcție de talentul și interesele sale. Deci fiecare își găsește locul. Asta înțeleg eu prin: Fiecare are un rol important”, explică Daniel David.

Cât de departe e UBB de a fi o universitate world-class? ”Cine vrea să fie rectorul unei universități trebuie să aibă curajul să inspire comunitatea să își dorească să fie prima din România. Eu chiar cred că UBB trebuie să fie prima universitate din România și să fim universitate world-class. Dacă intri în top 500-600 ești considerat world-class. Cu resursele noastre am făcut minuni. M-am uitat la cei care sunt pe pozițiile 500, 450 și au bugete de 20 de ori mai mari decât noi.

Există potențial să ajungem world-class, suntem aproape. Trebuie să definim mecanismele interne în arhitectura world-clas, dar dacă forma e corectă știm și unde să căutăm bani. Există bani la minister, la nivel european, potențialul este unul realist și propunerea pe care am făcut-o este realistă. Cred că avem o șansă să devenim universitate world-class poate în 4 ani, poate în 8 ani”, spune prorectorul UBB.

De ce au dispărut universitățile românești din clasamentele europene

În ultimii ani tot mai puține universități românești au rămas în clasamentele importante la nivel european și mondial. UBB este una dintre aceste universități. ”Noi am crescut practic la toți indicatorii într-un mod absolut, dar în mod relativ am scăzut, adică alții au crescut mai mult decât noi, crește distanța dintre noi și alte țări. În România noi suntem pe locul I dacă ne uităm la Meta ranking, din 2016 și până acum. Problema e că cei din Ungaria, Austria, Germania investesc mai mult în ideea universităților world-class. Și atunci, dacă noi reușim să facem formele corecte și spunem UBB este structurată ca arhitectură, ca valori, ca mecanisme instituționale după o universitate de tip world-class, poți să mergi să discuți altfel cu ministerul.

Repet, cu resusele și cu legislația pe care le avem, poziționarea noastră în ranking-uri este extraordinară. Să vă dau un exemplu: cum să intru în competiție cu o universitate de la nivel european când eu nu mă pot duce la un professor foarte bun pe care îl văd la o anumită conferință și să îi spun aș vrea să vii la universitatea noastră și îți ofer o profesură sau un laborator. Asta se cheamă head hunting, or legea noastră nu îmi permite să fac lucrul respectiv.

Sigur acest mecanism nu trebuie să fie exclusiv, poate într-o proporție de 3-5% din totalul angajărilor. Dar nu se poate în dinamica pe care o vezi la nivel international să nu ai mecanismul prin care să spui pe tine de vreau la universitate. Noi nu îl avem în momentul acesta. Mai sunt și alte lucuri care ne blochează”, adaugă Daniel David.

Care ar trebui să fie prioritățile

În România, banii pentru universități se dau doar pentru partea didactică. Or fără partea de cercetare-inovare o universitate nu poate avea pretenții să fie universitate world-class, crede Daniel David. ”Noi nu primim bani publici pentru cercetare, primim bani doar pentru partea didactică. Noi încercăm să acoperim finanțarea pentru cercetare prin granturi. Dar de unde bani să angajăm specialiști care să se ocupe de laboratoare. Pe de altă parte, ca rector în primă fază m-aș concentra nu pe partea didactică, ci pe partea administrativă. Avem o administrație care nu este pregătită să susțină un salt academic, administrația trebuie regândită. Digitalizarea e fundamentală, iar colegii din administrație ar trebui să aibă stagii de pregătire profesională la universității world-class.

Apoi e problema legată de infrastructură în special cea a laboratoarelor didactice. Care ar trebui restartate. Ele nu au mai fost dezvoltate cam din 2008-2009, când a fost un program național. Este cazul să reinvestim în laboratoarele didactice și, pe de altă parte, aș încuraja colegii care conduc laboratoare de cercetare să le deschisă și spre componenta didactică”, a explicat psihologul clujean la ZIUA LIVE.

”Bani sunt, noi trebuie să venim cu proiecte foarte clare”

Acesta nu consideră că lipsesc soluțiile în materie de finanțare, dar și acestea ar necesita o reformare. ”Finanțarea per student echivalent e clar că trebuie mărită. Dacă ARACIS ne spune că trebuie să ai un profesor la maxim 20 de studenți la nivel de master, atunci ministerul care ne dă banii ar trebui să ni-i dea astfel încât să putem atinge acel indicator, ceea ce nu se întâmplă.

De asemenea, cu un proiect de dezvoltare a universității către world-class putem merge la minister să discutăm în ce măsură se dorește susținerea a 3-4 universități world-class în România sau putem atrage finanțare de la nivel european”, spune prorectorul UBB.

Parteneriatul cu mediul privat e esențial

Daniel David recunoaște valoarea parteneriatului strâns cu mediul economic privat, așa cum de altfel, în ultimii ani, s-a și întâmplat la UBB. ”Alt mecanism de finanțare e să ai un parteneriat cu firmele în acea logică a deschiderii de care vorbim. Am început aceste parteneriate și mai mult, am schimbat și paradigma. Am întrebat ce probleme există pentru ei, pe care nu le pot rezolva intern, și pentru care am putea găsi soluții în universitate. Tot așa, vă dau un exemplu. NTT Data a zis ”aș vrea să înțeleg cum va fi profilul IT-istului în 5 ani” și am făcut acea cercetare. Am avut proiecte cu NTT, cu Aegon, acum avem cu MOL. Ne-am deschis spre companii și să abordăm probleme relevante pentru ei” spune acesta.

Iar referitor la adaptarea programelor de studiu cerințelor de pe piața muncii, Daniel David consideră că aceasta este foarte potrivită și necesară. În același timp însă, companiile trebuie să înțeleagă și care este rolul lor atunci când angajează tineri absolvenți. ”UBB e pe primul loc, referitor la indicatorul în ce măsură angajtorii sunt mulțumiți de absolvenții noștri. Dar ce trebuie să înțeleagă firmele este că noi nu producem meseriași pentru fișa postului din compania X, ci buni profesioniști care au nevoie de o perioadă  de 3-4 luni să se adapteze la fișa postului din compania respectivă”.

Pe de altă parte universitatea nu trebuie să piardă componenta legată de inovare.  ”Universitatea trebuie să aibă legătura cu piața muncii, dar la un anumit nivel asolvenții noștri nu trebuie să se integreze în piața muncii ci să o inoveze, să o schimbe. În anumite zone universitatea trebuie să aibă o libertate care nu are legătură cu piața muncii, ci gândește lucruri, valori, care s-ar putea să schimbe lumea”, mai spune profesorul universitar.

Acesta crede că UBB trebuie să aibă ambiția să fie un ”jucător” internațional. ”Trebuie să avem ambiția de a fi competitivi la nivel european. Sigur , ca universitate îți recunoști importanța la nivel local și regional, dar dorești să joci în ”Liga Campionilor”. Noi putem spune că suntem acolo, și e mare lucru, cu resursele pe care le avem, că ne calificăm în această ligă. Dar dacă ministerul continuă cu aceeași politică de finanțare și cu aceeași legislație, s-ar putea ca din 2 universități românești, câte mai suntem în acele clasamente, în curând să nu mai fim niciuna acolo”, mai spune Daniel David.

Comenteaza