Daniel David demisionează "fără nicio discuție" în caz că trece moțiunea simplă: "Nu mai am de ce să fiu ministru"/ "Sunt liniștit. Am făcut ce trebuie"

Daniel David demisionează "fără nicio discuție" în caz că trece moțiunea simplă: "Nu mai am de ce să fiu ministru"/ "Sunt liniștit. Am făcut ce trebuie"

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la finalul săptămânii trecute că își va depune demisia, în cazul în care trece moțiunea simplă depusă de AUR.

Întrebat sâmbătă, 13 septembrie, la Digi24, dacă îşi va depune mandatul în eventualitatea în care va trece moţiunea simplă depusă de AUR la Senat, Daniel David a spus că se va  retrage din funcție "fără nicio discuție".

"Da, pentru că vreau să fie foarte clar sau vreau să punctez două lucruri, pornind de la ceea ce ați spus: unu, aceste măsuri au fost măsuri ale coaliției, au fost asumate într-un program de guvernare. Eu, dacă eram ministru, sigur, în condiții de normalitate, dar nici în condiții de criză, nu știu dacă neapărat mergeam exact pe aceste măsuri. Deci, altfel spus, în condițiile în care aceste măsuri au venit într-un program de guvernare și cei care reprezintă acel program de guvernare nu le mai susțin, eu nu am de ce să le susțin și cred că, repet, în acest moment sunt liniștit. Am făcut ce trebuie pentru țară cu pulverizarea sau cu atacul pe care l-am primit la imagine, la ce am construit eu profesional, pentru că salariile și bursele sunt acoperite, iar țara, în iulie, august și, sper eu, și în septembrie n-a intrat în categoria junck, educația a avut un rol. 

Doi: Am citit acele reacții publice, nu doar din partea sindicatelor sau din partea celor din sistem și m-au întristat foarte mult, pentru că eu am încercat și am discutat cu mulți experți, inclusiv din zona respectivă. Doar că eu, ca ministru, aveam o premisă, iar premisa era aceasta suntem într-o situație de criză, nu am banii pentru salarii și bursă, trebuie să luăm măsuri astfel încât să pot acoperi salariile și bursele, să gândim o creștere începând de anul viitor. Aproape toți, în discuțiile pe care le-am avut și scrisorile publice îmi refuzau această premisă.

(...) Dacă în urma moțiunii simple, deși nu sunt obligat și premierul nu este obligat să îmi ceară demisia sau eu să-mi pun demisia, eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susține un program al unei coaliții care văd că sau care s-ar putea să nu și-l mai asume. Mai ales că mă simt liniștit" - a spus Daniel David, la Digi24.

Senatul dezbate luni o moțiune simplă depusă de liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, intitulată "În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj", semnată de 38 de senatori din Opoziție (28 AUR, 6 neafiliați, 4 Pace-Întâi România). împotriva ministrului Educației, Daniel David, prin care se cere anularea imediată a măsurilor de austeritate din sistemul de învățământ.

Comenteaza