Deca dă asigurări: "Toată lumea va avea examenele date, toată lumea va avea mediile încheiate"

Deca dă asigurări: "Toată lumea va avea examenele date, toată lumea va avea mediile încheiate"

Ministrul Educației, Ligia Deca, a afirmat, în plină grevă generală a profesorilor, că toți elevii vor avea, în acest an școlar, mediile încheiate și exemenele date.

"Ziua de vineri cred că este importantă din perspectiva evaluării modului în care continuăm. Nu există situația în care nu se finalizează situațiile școlare sau examenele. Toată lumea va avea examenele date, toată lumea va avea mediile încheiate", a afirmat Ligia Deca, într-o intervenție la Euronews România.

Potrivit ministrului Educației, calendarul va depinde de alegerea federațiilor sindicale și cadrelor didactice care se află în grevă, dar și acolo, "din nou, facem un pas către dumnealor" prin memorandumul guvernului.

"Venim cu această garanție suplimentară prin memorandum al Guvernului, în ideea de a adăuga încredere în acest proces în care cu toții ne dorim mai multă finanțare pentru educație și pentru salarizarea cadrelor didactice", a precizat Deca.

Reamintim că Ministerul Educației a publicat marți un proiect de modificare a regulamentului de funcționare a școlilor prin care mediile elevilor să poată fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină.

Comenteaza