Decanii facultăților de farmacie de expresie franceză din 15 ţări se reunesc la Cluj

Decanii facultăților de farmacie de expresie franceză din 15 ţări se reunesc la Cluj
Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu găzduiește între 27 şi 29 aprilie lucrările celei de-a XIV-a ediții a Conferinței Internaționale a Decanilor Facultăților de Farmacie de Expresie Franceză (CIDPHARMEF).

 

Evenimentul, ce va avea anul acesta tema „Cercetarea în mediul academic farmaceutic", va reuni la Cluj decani, prodecani sau reprezentanți ai acestora din Algeria, Benin, Burkina Faso, Canada, Coasta de Fildeș, Franța, Elveția, Republica Guineea, Liban, Mali, Maroc, Madagascar, Moldova, Senegal, Tunisia și România.

"Această manifestare, la care facultatea noastră a fost aleasă drept co-organizator, este o acțiune devenită tradițională a CIDPHARMEF, asociație ce promovează și apără valorile solidarității, cooperării, prieteniei, schimbului de experiență și respectului în cadrul rețelei universitare francofone", a precizat conducerea instituţiei de învăţământ superior clujene.

Congresul va fi prezidat de Jean Lefebvre, decanul Facultății de Farmacie a Universității din Laval (Québec, Canada) și preşedinte al CIDPHARMEF.

Comenteaza