Din 2017, elevii vor învăţa după programe şcolare noi

Din 2017, elevii vor învăţa după programe şcolare noi
Începând cu anul şcolar 2017-2018, elevii din clasele V-IX vor învăța după programe școlare revizuite la toate disciplinele.

Anunţul a fost făcut de ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că până anul viitor trebuie finalizate planurile cadru pentru programele școlare. "Începând cu luna septembrie 2017 va trebui să avem și vom avea, vă garantez acest lucru, indiferent cine va fi la conducerea ministerului, programe școlare revizuite la clasele V-IX integral la toate disciplinele", a afirmat Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

Planurile cadru pentru programele școlare de la clasele V-XII trebuie finalizate până în ianuarie 2016, prioritate având cele pentru clasele V-IX. Noile documente vor reglementa procentul între orele alocate trunchiului comun (discipline obligatorii) şi orele alocate curriculumului la dispoziţia şcolii. Totodată, va fi revizuit numărul de ore total pe săptămână, iar disciplinele care vor face parte din programa şcolară vor fi reanalizate.În perioada ianuarie 2016 - noiembrie 2016 se va trece la revizuirea programelor școlare, inclusiv a lecturilor obligatorii la română la clasa a IX-a, a mai menţionat ministrul.

Comenteaza