Doar 7% dintre profesorii clujeni declară că dau meditații pe bani

Doar 7% dintre profesorii clujeni declară că dau meditații pe bani

Din județul Cluj au depus la finanțe venituri din meditații 579 de persoane, cu un total de 3,9 milioane de lei. Dintre cele 7.360 de cadre didactice din județ, reiese o medie de 7,86%.

5,20% din profesorii sibieni au declarat la finanțe că desfășoară activitatea de meditații în acest an, conform Turnul Sfatului. Din cele 4.591 de cadre didactice raportate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (IȘJ), 239 au depus declarații de venit cu venituri suplimentare obținute din meditații. Suma totală declarată a fost de 2,09 milioane de lei, reieșind o medie de 8.749 pentru fiecare cadru didactic.

În comparație cu Sibiul, în Cluj au depus la finanțe venituri din meditații 579 de persoane, cu 3,9 milioane. Din cele 7.360 de cadre didactice din Cluj, reiese o medie de 7,86%, mai mare decât cea din Sibiu – 5,20%. Salariul mediu brut pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar din Sibiu a fost de 5.772 lei în ianuarie 2018.

La nivel național, au declarat venituri din meditații 4.135 de persoane, potrivit datelor obținute de Edupedu.ro. Veniturile totale declarate au fost de 35 de milioane de lei. Cele mai multe declarații de venit din meditații au fost depuse în Cluj, urmat de București și de Bihor, cele mai mari sume fiind declarate în București și Mureș.

Cea mai mare sumă medie obținută oficial din meditații a fost în București, 17.471 de lei, urmat de Mureș (15.2014 lei) și de Timiș (13.243 lei). La polul opus în clasamentul numărului declarațiilor sunt Botoșani și Tulcea, cu doar cinci, respectiv șapte persoane care și-au declarat venituri din meditații în 2018.

După regiuni, piața meditațiilor fiscalizate este cel mai dezvoltată în Transilvania, unde sunt cei mai mulți profesori care își declară veniturile din meditații. Potrivit unui studiu Salvaţi Copiii din 2018, 4 din 10 elevi fac meditaţii plătite la materiile de şcoală. La cele mai multe ore de meditaţii merg tinerii de la liceu, peste jumătate fac ore suplimentare, dar nici la gimnaziu nu e cu mult diferită situaţia.

Costurile plătite sunt de peste 1.000 de lei pentru elevii din clasele I-IV, cel mai mult cheltuie părinţii elevilor de gimnaziu, peste 2.000 de lei. Bugetul pentru meditaţii la liceu este de peste 150 de lei pe lună, în medie.

Comenteaza