Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la o petrecere organizată după Balul Bobocilor

Doi elevi de 16 ani, înjunghiați la o petrecere organizată după Balul Bobocilor

Doi elevi în vârstă de 16 ani au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la spital, după ce au fost înjunghiaţi la o petrecere organizată într-un club din Târgu Mureș cu ocazia balului bobocilor.

Incidentul s-a petrecut la o petrecere organizată într-un club din Târgu Mureș cu ocazia balului bobocilor la Colegiul Reformat, relatează Agerpres.

Coordonatorul UPU SMURD Târgu Mureş, dr. Maria Salanţa, a arătat ca cei doi adolescenţi nu au leziuni critice, dar au fost internaţi sub supraveghere medicală.

„Au fost aduşi în cursul nopţii, în jurul orei 0.20, doi adolescenţi de 16 ani, heteroagresiune, plăgi înţepate cu cuţit, unul dintre ei a fost înţepat în zona feţei şi umărului, iar celălalt în zona abdominală. Nu sunt leziuni critice, dar au fost internaţi pentru supraveghere la chirurgie pediatrică amândoi”, a precizat presei dr. Maria Salanţa.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş a arătat ca agresiunea s-a produs într-un club din Târgu Mureş, fiind o petrecere organizată de copii, şcoala sau părinţii neavând vreo implicare.

„În urma discuţiilor avute cu directorul adjunct de la Liceul Romano-Catolic, Tamasi Zsolt, am fost informat că, în cursul zilei de ieri, a avut loc balul bobocilor, iar după masă a avut loc petrecerea la un club. Nu a fost organizată de unitatea de învăţământ sau de asociaţia de părinţi, iar la această petrecere copiii au fost violenţi, unii dintre ei au fost răniţi. Dar situaţia lor este sub control, în acest moment fiind sub atenta supraveghere a medicilor. Astăzi, la ora 13:30, am convocat conducerea Liceului Teoretic «Bolyai Farkas» (în cadrul căruia funcţionează Colegiul Reformat, n.r.) la o discuţie la Inspectoratul Şcolar”, a declarat inspectorul şcolar general Sabin Păşcan.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş nu a prezentat încă un punct de vedere oficial.

Comenteaza