Echipa UTCN câștigă locul I mondial la competiția WiDS Datathon ++ University Edition 2024
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2024, 13:21
- Educaţie
- Ascultă știrea
România a obținut primul și al treilea loc mondial la competiția WiDS Datathon ++ University Edition 2024, lansată de Universitatea Stanford. Locul I revine echipei UTCN
Echipele de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și Academia de Studii Economice (ASE) din București sunt câștigătoarele competiției WiDS Datathon++ University Edition 2024, organizată de inițiativa Women in Data Science (WiDS) de la Universitatea Stanford, sponsorizată de Gilead Sciences - o competiție globală care promovează diversitatea în știința datelor, oferă participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile analitice și de a colabora la soluționarea unor probleme reale.
Primul loc l-a obținut echipa TUCN_AI_ErrorExorcist din Cluj-Napoca, formată din Andreea - Maria Onaci și Petruț-Butuel Paul, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Echipele de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice din București sunt câștigătoarele competiției WiDS Datathon++ University Edition 2024, organizată de inițiativa Women in Data Science (WiDS) de la Universitatea Stanford, sponsorizată de Gilead Sciences - o competiție globală care promovează diversitatea în știința datelor, oferă participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile analitice și de a colabora la soluționarea unor probleme reale. Primul loc l-a obținut echipa TUCN_AI_ErrorExorcist din Cluj-Napoca, formată din Andreea - Maria Onaci și Petruț-Butuel Paul, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Peste 70 de universități din 23 de țări din lume au participat anul acesta la WiDS Datathon++ University Edition, inclusiv România prin Universitatea Tehnică din ClujNapoca, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
La invitația reprezentanților competiției, domnul Rector, Prof. dr. ing. Vasile Țopa a declarat: „Îi felicit pe studenții noștri și pe această cale și vreau să știe că ne onorează acest rezultat excepțional. Suntem mândri de ei! Tot mai des am ocazia să mă bucur de performanțele valoroase ale studenților noștri, performanțe care au efecte pozitive asupra societății și îmbunătățesc calitatea vieții. Aceste realizări sunt dovada creativității, determinării și pasiunii lor pentru ceea ce studiază. Ele sunt, de asemenea, consecința angajamentului profesorilor noștri în pregătirea lor. Domeniile în care se remarcă studenții noștri sunt dintre cele mai tentante și sunt convins că această competiție le-a oferit o experiență și o provocare pe măsură. Cu certitudine, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se conturează ca un creuzet în care iau naștere cariere profesionale de succes și specialiști de valoare.”
Competiția s-a desfășurat în perioada septembrie 2023 – iunie 2024 și s-a concentrat pe echitatea în domeniul sănătății. Participanții au dezvoltat modele pentru a prezice de câte zile este nevoie ca un pacient să primească primul tratament pentru diagnosticul de cancer, pe baza caracteristicilor pacienților. De asemenea, au fost încurajați să depășească provocarea predictivă și să se angajeze în discuții pentru a genera perspective suplimentare și pentru a înțelege implicațiile din lumea reală a rezultatelor. Studenții au dobândit experiență practică prin intermediul acestei provocări, unii dorind să își continue cercetările în cadrul proiectelor pe care le-au inițiat.
Participarea României la această competiție internațională are loc în baza inițiativei Think Tank 360, care a adus concursul în țară, în anul 2022, din dorința de a promova tinerii români generatori de idei și soluții din cadrul instituțiilor de învățământ superior din țară. Totodată, WiDS România are scopul de a susține importanța femeilor în tehnologie și oportunitatea de promovare a studenților remarcabili.