Educaţie de top la Cluj. Care este prima universitate din România, conform clasamentului Best Global Universities

Educaţie de top la Cluj. Care este prima universitate din România, conform clasamentului Best Global Universities
O universitate din Cluj-Napoca a fost desemnată drept cea mai bună instituţie de învăţământ superior din România, potrivit unui clasament de profil.

În cel mai recent top, intitulat Best Global Universities Rankings, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca este cea mai bine clasată instituţie de învăţământ superior din România. UBB ocupă poziţia 246 în clasamentul european şi locul 560, în lume, acumulând 40,7 puncte. Punctajul obţinut este comparabil cu al tuturor marilor universităţi din regiunea central-sud-est europeană, din țări precum Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia sau Polonia.

Clasamentul a avut în vedere evaluarea activității ştiințifice şi de cercetare a 750 de universităţi din peste 60 de ţări din lume, ţinându-se cont de 12 indicatori: reputaţia globală şi regională în cercetare știinţifică, numărul de lucrări publicate în reviste de specialitate, numărul de cărţi publicate, numărul de conferinţe organizate, factorul de impact al citărilor în lucrări, numărul total al citărilor, numărul de publicaţii şi procentul total al acestora, incluse în primele 10 procente al celor mai citate publicaţii, colaborarea internaţională, numărul de titluri de doctor acordate.

Dintre cele 12 criterii analizate, UBB are o situare foarte bună în special la indicatorii care privesc colaborarea internațională - locul 43 și reputația regională - locul 62. "Relevanța locului ocupat de UBB și de celelalte două universități din România nu poate fi apreciată la valoarea sa reală decât prin comparație. Toate aceste comparații se cuvin cunoscute nu pentru că UBB este mulțumită de locul ocupat sau fiindcă nu ar tinde, în chip firesc, spre performanțe superioare, ci pentru a se putea vedea că, în condițiile unor critici neprincipiale aduse universităților românești în ultima vreme, aceste instituții - cu bugete mult mai mici în comparație cu universitățile din Europa sau din întreaga lume - se plasează foarte bine în clasamentele internaționale", declară Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

În ceea ce priveşte topul pe materii, în domeniul matematică, o facultate din cadrul UBB a reuşit, pentru a treia oară, să le surclaseze pe toate celelalte din România. Facultatea de Matematică și Informatică a fost desemnată cea mai bună instituţie de învățământ superior din ţară la specializarea în cauză, ocupând locul 63 (față de 81 în anul trecut).

„Această nouă clasificare este o recunoaștere deja firească a valorii Școlii de Matematică din România, și în particular a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, valoare bazată pe tradiţie, muncă şi seriozitate, într-un climat de competiţie onestă", a precizat Adrian Petrușel, decanul Facultății de Matematică și Informatică, din UBB.

În clasamentul general Best Global Universities sunt incluse alte două instituţii de învăţământ din România: Universitatea din București, clasată pe locul 588 la nivel global cu 39,8 puncte şi Universitatea Politehnică din Bucureşti, clasată pe 706 la nivel global cu 34,8 puncte.

Comenteaza