Elevii cu contacți direcți Covid nu vor fi primiți la școală netestați

Elevii cu contacți direcți Covid nu vor fi primiți la școală netestați

Elevii care sunt contacţi direcţi ai unor cazuri Covid-19 nu vor fi primiţi la şcoală dacă părinţii lor nu sunt de acord să fie testaţi, spune ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Acesta vrea ca această propunere să fie introdusă în ordinul comun dintre cele două ministere - cel al educaţiei şi cel al sănătăţii, conform Mediafax. Robert Similea este tatăl unui elev de clasa a VIII-a şi vede cu ochi buni această variantă pentru că i se pare că numai aşa îmbolnăvirile pot fi ţinute sub control.

„Dacă există o categorie semnificativă din punct de vedere numeric a acestor persoane care nu sunt de acord ca să fie testaţi copiii lor, atunci să vină şi să propună alte soluţii. Cred că ar trebui să se dea mai multă libertate şi autorităţilor locale, în speţă dacă vorbim de Bucureşti - fiecărui sector în parte să ia nişte decizii în funcţie de caracteristicile sectorului respectiv”, spune Robert Similea. 

Andrei Roman este elev în clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică. Părinţii lui sunt de acord cu testarea, iar el nu vede nimic rău la acest lucru. „Nu înţeleg de ce nu ar fi de acord un părinte să-şi testeze copilul pentru că testul nu poate face niciun rău. Ar afla părintele dacă este copilul contagios sau nu”, este de părere Andrei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza