Fostul rector al UMF Cluj, Marius Bojiță, Doctor Honoris Causa al Universității Oradea

Fostul rector al UMF Cluj, Marius Bojiță, Doctor Honoris Causa al Universității Oradea

Universitatea din Oradea va găzdui, în perioada 1-3 iunie, Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), eveniment la care este aşteptat să participe ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

Manifestarea face parte din evenimentele care se desfăşoară cu ocazia "Săptămânii ştiinţifice" a Universităţii, ce are loc în perioada 29 mai - 3 iunie, în cadrul căreia au loc comunicări ştiinţifice, conferinţe naţionale şi internaţionale, diverse alte evenimente. De asemenea, rectori de la toate universităţile din ţară vor dezbate probleme actuale ale învăţământului superior.

Programul Consiliului Naţional va începe vineri, la ora 10,00 cu festivitatea aniversară - "55 de ani - Universitatea din Oradea" -, în Aula Magna. Urmează, de la ora 14,30, lucrările CNR, în deschiderea cărora ministrul Educaţiei, Valentin Popa, va prezenta o sinteză cu date statistice despre învăţământul superior românesc. Despre finanţarea învăţământului superior pentru anul 2018 va vorbi preşedintele CNFIS, prof. univ. dr. Claudia Popescu, iar fostul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, în prezent director general al UEFISCDI, va susţine o disertaţie despre cerinţele pieţei muncii la nivel european. De asemenea, în cadrul ceremoniei de deschidere va avea loc o prezentare a activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare a universitarilor orădeni, iar apoi se va conferi titlul de "Profesor emerit" unui cadru didactic, care a excelat în activitatea didactică şi de cercetare.

Tot marţi, în aula Facultăţii de Medicină şi Farmacie, profesorului universitar Marius Bojiţă, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca, îi va fi decernat titlul de Doctor Honoris Causa.

Programul lucrărilor de sâmbătă cuprinde mai multe subiecte: proiectul QAFIN - draft metodologie de clasificare pentru pilotare, susţinut de doi experţi de la Banca Mondială, Romina Miorelli şi Alex Usher; informare şi discuţii privind programul CNR şi activităţile în domeniul internaţionalizării; participarea universităţilor româneşti la acţiunile dedicate Centenarului, dar şi probleme studenţeşti şi probleme sindicale.

Discuţiile între rectorii universităţilor pe tematica proiectelor comune vor încheia, duminică, lucrările CNR.

"Săptămâna ştiinţifică" a universităţii a ajuns la ediţia a XXIX-a şi este dedicată în acest an Centenarului Marii Uniri.

Comenteaza