FSLI: ''Este exclus ca şcolile să se deschidă luni''

FSLI: ''Este exclus ca şcolile să se deschidă luni''

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, una dintre cele două mari federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar, afirmă, sâmbătă după amiază, că este „exclus” ca şcolile să se deschidă luni şi ca profesorii să renunţe la greva generală anunţată.

”Educaţia trebuia să fie tratată altfel mai demult. Nu trebuia să ajungem mâine, în data de 21 mai, când noi am cerut negocieri de cinci luni de zile, serioase şi soluţii. Dacă realizau ceea ce le-am spus şi am avertizat: mare atenţie, pentru că e riscul major să se ajungă la grevă, că oamenii sunt nemulţumiţi... cred că au tratat cu indiferenţă sau au luat în glumă ceea ce noi am avertizat. Or acum, e bine că ne întâlnim mâine, dar cu siguranţă greva va fi declanşată şi încă o dată, ca să fie foarte clar: oamenii doresc lucruri concrete, acte normative elaborate şi publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică”, a afirmat Simion Hăncescu sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Acesta subliniază că dacă vor exista cazuri de inspectori şcolari sau directori de şcoli care vor încerca să îi intimideze pe profesorii participanţi la grevă, pe numele acelora vor fi depuse plângeri penale.

Sindicalistul a precizat că, în opinia sa, grila de salarizare pentru profesori ar trebui adoptată, „cât mai repede”, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, act normativ care să prevadă că această grilă va fi parte componentă a legii salarizării unitare.

Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă i-a răspuns sâmbătă liderului PSD Marcel Ciolacu, care propuse sistarea negocierilor pentru viitorul Guvern până la rezolvarea problemelor salariale din educaţie şi a reformei pensiilor speciale

Şeful Executivului a afirmat că soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este legea salarizării unitare şi că Ministerul Muncii trebuie să realizeze legea şi reforma pensiilor speciale.

De asemenea, Ciucă subliniază că tranziţia la guvernare trebuie să se producă rapid . El a anunţat că a convocat duminică o întâlnire cu sindicatele, în condiţiile în care de luni ar urma să înceapă greva generală.

Comenteaza