Gripa și virozele țin copiii acasă. Șapte școli din Cluj au fost închise parțial

Gripa și virozele țin copiii acasă. Șapte școli din Cluj au fost închise parțial

Șapte școli din Cluj au fost închise parțial ca urmare a numărului mare de cazuri de gripă.

Din cauza gripei şi a virozelor cursurile în 95 de unităţi de învăţământ au fost suspendate parțial, dintre care 7, la Cluj. De asemenea, 14 școli din țară sunt închise integral. Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară afectează, în prezent, 9.637 de elevi, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a precizat că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi.

Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de gripă în România, având în vedere numărul crescut al cazurilor de gripă şi infecţii respiratorii din ultima săptămână. La nivel naţional s-au raportat 7.022 de cazuri de gripă clinică, numărul fiind aproape dublu faţă de cazurile raportate săptămâna trecută.

Până în prezent 18 persoane au murit din cauza gripei, a anunţat, joi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Comenteaza