Interlopul "Balibacea", profesor de matematică la Turda. ISJ Cluj: "nu a fost încheiat niciun contract de muncă cu acesta"

Interlopul "Balibacea", profesor de matematică la Turda. ISJ Cluj: "nu a fost încheiat niciun contract de muncă cu acesta"
| Foto: politicasiputere.ro

În contextul mediatizării în presa locală și centrală a calității de profesor al Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” Turda a lui Ovidiu Vancea, zis Balibacea și cunoscut ca fiind un fost temut interlop clujean, Inspectoratul Școlar Județean susține că acesta nu este profesor al unității școlare. 

"Având în vedere faptul că un profesor de matematică al unității se află în concediu medical, domnul Ovidiu Vancea și-a exprimat indirect, printr-un profesor al colegiului, disponibilitatea de a suplini profesorul de matematică aflat temporar în concediu medical, însă nu a fost încheiat niciun contract de muncă cu acesta pe durată determinată.

Încheierea unui contract de muncă, inclusiv pentru o perioadă determinată, presupune ca solicitantul să facă dovada unui cazier judiciar, să prezinte aviz psihologic și adeverință de la un cabinet de Medicina Muncii, din care să reiasă că este apt să predea în învățământ.

Aceste documente nu au fost aduse în atenția conducerii unității, spre analiză, în consecință, nu se poate vorbi de existența unor relații de muncă între conducerea Colegiului Național ,,Mihai Viteazul” Turda și domnul Ovidiu Vancea.

În plus, directorul instituției nu a avut nicio întrevedere, respectiv niciun dialog direct cu persoana asociată ca profesor de matematică al Colegiul Național ,,Mihai Viteazul” Turda, potrivit punctului de vedere comunicat Inspectoratului Școlar Județean Cluj de către directorul colegiului", transmite conducerea ISJ Cluj.

Profesorii liceului din Turda au intrat, joi, în grevă japoneză. Cer demisia directorului școlii și amenință cu demisiile. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza