Iohannis: Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție

Iohannis: Avem nevoie de toleranţă zero în privinţa plagiatului. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție
| Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că legile Educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea plagiatului, acest "fenomen toxic al mediului educațional".

"Dacă actul de creație este fructul libertății, educația este rădăcina din care aceasta crește și dă naștere unei societăți cu oameni verticali, capabili să-și pună în valoare talentul și competențele, atât pentru împlinirea personală, cât și pentru binele comun. Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educațional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI și valorilor europene în care credem.

Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional", a declarat preşedintele Klaus Iohannis la deschiderea anului de învăţământ de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".

Preşedintele consideră că obţinerea unei diplome academice este o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. 

"Miza este însăşi credibilitatea sistemului de învăţământ superior şi a cercetării din România, dar şi viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obţinerea unei diplome academice reprezintă o onoare şi este condiţionată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepţie. Apreciez atitudinea universităţii dumneavoastră faţă de orice încercare de fraudare şi îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească", a mai spus șeful statului.

Noul an universitar se deschide cu un ministru interimar la Educație, asta după ce, joi seara, Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației, în urma unor acuzații de plagiat al unor cursuri universitare. De asemenea, 

Comenteaza