Liber la programul de masterat britanic. S-a dat startul la înscrieri

Liber la programul de masterat britanic. S-a dat startul la înscrieri
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a anunţat începerea perioadei de înscrieri pentru programul de studii internaţionale de business britanic, Executive Master of Business Administration (EMBA), lansat în această toamnă în colaborare cu University of Hull.

Astfel, începând de astăzi, persoanele interesate îşi pot depune documentele necesare pentru admitere. Totuşi, pentru a urma cursurile EMBA-ului, candidaţii trebuie să aibă cel puţin trei ani de experienţă în domeniu, rezultate foarte bune la examenul de licenţă şi un atestat de limba engleză.

Cei care îndeplinesc condiţiile impuse trebuie să trimită la adresa office@ubbee.ro un formular de înscriere semnat şi scanat, două recomandări însoţite de un CV, o copie după certificatul de limba engleză, alături de un eseu care să cuprindă, în 200 de cuvinte, detalii despre aşteptările de la program, argumentele alegerii studierii la EMBA şi cele ale alegerii şcolii de business 100% britanice. Ulterior, candidaţii selectaţi vor susţine un interviu, fie telefonic, fie faţă în faţă.

„Pentru cei care şi-au stabilit obiective îndrăzneţe în carieră, această şcoală internaţională de business este etapa potrivită. Îi aştept la cursuri pe toţi acei care ştiu că, pe lângă talent, experienţă şi aptitudini, educaţia de business îi va ajuta să facă parte dintr-o generaţie nouă şi diferită de lideri, care va face diferenţa", a declarat Andrew Taylor, directorul programului.

Investiţia în aceste studii este de 7.500 euro/ an, sumă care poate fi achitată în rate, Banca Transilvania având o ofertă dedicată, iar durata şcolii de business este de doi ani, programul fiind organizat pe 12 module, dintre care unul va avea loc în Marea Britanie.

Cursurile vor începe din 15 februarie, la UBB, şi vor fi susţinute de profesori de la University of Hull. Curricula, stilul de predare şi de examinare sunt în stil britanic, după modelul şcolilor de business deschise în decurs de 20 de ani de universitatea din Marea Britanie în Hong Kong, Singapore, Bahrain şi Oman. Pentru absolvirea EMBA-ului este necesară susţinerea unei disertaţii, însă diploma de absolvire este internaţională.

EMBA-ul este acreditat internaţional de AMBA (The Association of MBAs) şi de AACSB (The Association to Advance Collegiate Schools of Business), de cea din urmă beneficiind doar 5% dintre cele 13.000 de şcoli MBA din lume. Este un program lansat prin colaborarea dintre UBB, University of Hull, Banca Transilvania şi Electrogrup.

Comenteaza