Lucian Bode a cerut retragerea cărții bazate pe teza de doctorat

Lucian Bode a cerut retragerea cărții bazate pe teza de doctorat

Lucian Bode a cerut retragerea cărții publicate pe baza tezei de doctorat, după constatarea plagiatului de către Comisia de Etică a UBB.

Președintele Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, Dacian Dragoș, a declarat pentru Edupedu.ro, că ministrul Lucian Bode a cerut retragerea volumului și că editura a anunțat că dă curs solicitării, iar cartea nu se mai află în circulație sau comercializare.

Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Comisia de Etică i-a cerut, pe 11 ianuarie, lui Lucian Bode corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei. De asemenea, sesizează CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării „pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”.„Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, se arată într-un comunicat al Comisiei de Etică a UBB.

Comisia s-a autosesizat după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o analiză potrivit căreia teza de doctorat a ministrului de Interne conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și 6 ilustrații complet plagiate, iar alte 30 citate incorect. Inițial, comisia UBB nu a verificat toată lucrarea, ci doar fragmentele care au fost reclamate, constatând că acestea conțin plagiat în proporție de 2.95%.

Lucian Bode, a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, însă instanța a respins plângerea acestuia împotriva hotărârii UBB privind teza de doctorat plagiată.

Comenteaza