Mai puţine locuri bugetate la universităţi

Mai puţine locuri bugetate la universităţi
O parte dintre universităţile clujene de stat au primit de la Ministerul Educaţiei mai puţine locuri bugetate decât la admiterea de anul trecut.

După ce că Ministerul Educaţiei a trimis cifra de şcolarizare către universităţi cu câteva săptămâni înainte de admitere, la Cluj, instituţiile de învăţământ superior au primit mai puţine locuri bugetate decât anul trecut. Astfel, universităţile au primit cu 315 locuri bugetate mai puţine decât la admiterea din luna iulie 2012.


În mod normal, Ministerul Educaţiei ar trebui să transmită cifra de şcolarizare către universităţi cu şase luni înainte de a organiza admiterea. "Cifra de şcolarizare a fost trimisă de Ministerul Educaţiei în 18 iunie. În mod normal, ea trebuia să vină cu şase luni înaintea admiterii. Nici anul trecut ministerul nu a trimis cifra de şcolarizare mai repede. Anul trecut am primit aceste date în şapte iunie", a declarat Paul Fărcaş, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj. Dacă anul trecut, UBB a primit o cifră de şcolarizare de 5.003 locuri la buget, în anul şcolar viitor, numărul studenţilor admişi la buget va fi cu 112 mai mic. UBB a mai avut anul trecut şi aproximativ 10.000 de locuri la taxă şi 2.800 de locuri pentru studenţii de la învăţământ la distanţă şi fără frecvenţă. "Cifra de şcolarizare pentru studenţii la nivel licenţă la UBB este de 4.891 de locuri bugetate. Capacitatea de şcolarizare e de aproximativ 10.000 de locuri cu taxă şi mai există aproximativ 2.900 de locuri la învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă", a adăugat Fărcaş.


Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj are o cifră de şcolarizare identică cu cea de anul trecut, adică 1.230 de locuri bugetate la licenţă şi master şi 950 de locuri la taxă.

Pe de altă parte, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a primit cu 200 de locuri bugetate mai puţine decât la admiterea din iulie 2012. "La nivelul anului trecut, UTCN a solicitat şi a primit un număr de 3.400 de locuri la buget învăţământ de licenţă. Anul acesta pentru cifra de şcolarizare din 2013-2014 am primit doar 3.200 de locuri la buget la învăţământ licenţă", a declarat Mirela Boţan, purtătorul de cuvânt a UTCN. Instituţia de învăţământ superior a primit de la Ministerul Educaţiei 1.970 de locuri la masterat buget şi alte 2.630 de locuri la taxă pentru licenţă şi master.

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" a primit o cifră de şcolarizare de 600 de locuri, cu trei locuri mai puţine decât anul trecut, în timp ce Universitatea de Arte şi Design (UAD) a primit o cifră de şcolarizare de 240 de locuri la buget şi taxă. "Am primit o cifră de şcolarizare de 150 de locuri la licenţă şi de 90 de locuri la masterat, care vor fi împărţite pe specializările universităţii. Sunt locuri şi la buget şi la taxă", a declarat Gabriela Rostaş, purtătorul de cuvânt al UAD Cluj. La Cluj, prima sesiune de înscriere la facultate va începe în data de 15 iulie, iar rezultatele admiterii se vor cunoaşte 23-31 iulie.

 

Etichete
Comenteaza