Mâine începe Bacaureatul pentru peste 4.000 de elevi din Cluj

Mâine începe Bacaureatul pentru peste 4.000 de elevi din Cluj

Proba scrisă la limba și literatura română în cadrul examenului de Bacalaureat, are loc mâine, 20 iunie 2022.

Pentru susținerea probelor scrise, în cele 16 centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj, s-au înscris 4.004 candidați, dintre care 3.675 sunt candidați din promoția curentă, iar 329 sunt candidați din promoțiile anterioare. 

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, încep  luni, 20 iunie 2022, cu proba scrisă la Limba și literatura română (proba E.a), urmată marți, 21  iunie 2022, de proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c). Miercuri, 22 iunie 2022, este  programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), iar  joi, 23 iunie 2022, va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b), anunță Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj. 

Comisia județeană de organizare a examenului național de Bacalaureat din cadrul I.Ș.J. Cluj a aprobat un număr de 38 de  solicitări, referitoare la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform normelor metodologice și a procedurilor în vigoare, care vizează: prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise; redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului de către candidat unui profesor asistent, de altă specialitate, decât cea la care se desfășoară proba respectivă, utilizarea instrumentelor specifice de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, picht și magnifier, prezența interpreților în limbajul mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, respectiv susținerea probelor scrise la domiciliu. 

Reguli Bacalaureat 2022

Probele cor începe la ora 9.00, însă accesul candidaților în săli este permis în intervalul orar 7.30-8.30.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. 

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. 

Mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (telefoane, tablete, căști, smartwatch etc). 

Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de către aceștia ori de către alți candidați. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Afișarea rezultatelor BAC 2022

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este  prevăzută pentru data de 27 iunie 2022 (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași  zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace  electronice, pe adresele afișate la avizierul centrului de examen. 

Împreună cu contestația, candidații  completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se  menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate  modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. 

Calendar Bacalaureat 2022

  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza