Ministerul Educaţiei: În acest moment nu se impune modificarea datelor de desfășurare a examenelor naționale

Ministerul Educaţiei: În acest moment nu se impune modificarea datelor de desfășurare a examenelor naționale

Ministerul Educației transmite, în urma întâlnirii avute marți cu reprezentanți ai elevilor, părinților și ai sindicatelor, că "în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale". 

"În perioada 31 mai - 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic). (...) Referitor la întâlnirea desfășurată astăzi, 6 iunie, între reprezentanții Ministerului Educației, ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, vă comunicăm faptul că toți cei prezenți au agreat că, în acest moment, nu se impune modificarea datelor de desfășurare a probelor examenelor naționale", se arată într-o informare transmisă marți de Ministerul Educației. 

Deca: Nu se doreşte prelungirea perioadelor de examen

”Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene vom anunţa care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales. (...) Cred că este de dorit să nu împingem nici cursurile, nici probele de examen mai mult în perioada verii, din motive obiective, care ţin de temperaturi, de stresul pe care, mă rog, l-ar putea suferi copiii”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la Europa FM, aceasta precizând și că în cursul zilei de vineri s-ar putea lua o decizie cu privire la calendarul examenelor.

Comenteaza