Minţile sclipitoare. Câştigătorii premiului "Tineri cercetători în știință și inginerie"

Minţile sclipitoare. Câştigătorii premiului
Primăria Cluj-Napoca a desemnat câştigătorii primei ediţii a concursului dedicat cercetătorilor în știință și inginerie din întreaga ţară, organizat împreună cu Rada Mihalcea, profesor la Universitatea din Michigan.

Competiţia a reuşit să stârnească interesul a 60 de tineri cu vârsta de până la 35 de ani care lucrează în cercetare într-unul din cele două domenii la universități, institute de cercetare sau companii. 

După o atentă analiză a tuturor aplicaţiilor depuse, juriul format din cercetători din domeniile științei și ingineriei, prezidat de Rada Mihalcea, a decis să-i acorde marele premiu, în cuantum de 1.000 de dolari, lui Andrei Miu, conferenţiar universitar în cadrul departamentul de psihologie al Universităţii Babeş-Bolyai. 

"Am fost foarte plăcut impresionaţi de calitatea şi diversitatea aplicaţiilor primite, care demonstrează capacitatea intelectuală extraordinara a tinerilor români şi interesul pe care aceştia îl au în a-şi aduce contribuţia la progresul ştiintei şi ingineriei", au afirmat reprezentanţii primăriei clujene. 

Pe locul secund s-a clasat tânărul cercetător al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Ciprian Tomuleasa, care a descoperit în 2014 o metodă eficientă pentru a depista cancerul billiar.

Cel de-al treilea premiu a fost adjudecat de Lavinia Curecheriu, asistent universitar la Facultatea de Fizică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. 

Juriul a acordat şi două menţiuni speciale, dintre care una i-a revenit lui Dan Cristian Vodnar, asistent universitar suplinitor şi doctorand la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, iar cealaltă Dianei Şerbezeanu, cercetător în cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară Petru Poni din Iaşi. 

Câştigătorii concursului vor primi câte o diplomă şi o sumă de bani, care vor fi înmânate în cadrul unei festivităţi organizate de către Primăria Cluj-Napoca şi de profesorul Rada Mihalcea în data de 23 iulie, de la ora 15:00, la Centrul Cultural Casino. 

Premiul "Tineri cercetători în ştiinţă şi inginerie" are ca scop recunoaşterea tinerilor cercetători din cele două domenii care, prin munca lor, au demonstrat excelenţă şi au adus contribuţii extraordinare în domeniul lor de specialitate.

Comenteaza