"Momiţi" de UBB. Studenţilor la distanţă li se promit tablete gratis

Toţi cei care se vor înscrie în anul I la nivel de licenţă şi master în învăţământul la distanţă, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), vor primi gratuit o tabletă din partea universităţii.

1.000 de tablete le vor fi împărţite viitorilor studenţi şi masteranzi care aleg ca, de anul acesta, să urmeze învăţământul la distanţă în oricare dintre facultăţile care aparţin de UBB. Studenţii care îşi confirmă locul şi achită prima rată a taxei de şcolarizare vor intra în posesia tabletei în toamnă, când vor începe cursurile.

"Această acţiune se desfăşoară conform metodologiei Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi prin asta vrem să îi ajutăm pe cei care învaţă la distanţă, să le uşurăm munca şi să aibă cursurile, cărţile, absolut tot în format elecronic, astfel să poată învăţa mai uşor. Ne aşteptăm, într-adevăr, ca acest lucru să atragă mai mulţi înscrişi", a declarat Vincenţiu Vereş, şef peste învăţământul la distanţă din UBB.

Anul trecut, la Universitatea Babeş-Bolyai, aproximativ 1.000 de studenţi s-au înscris în învăţământul la distanţă, la nivel de licenţă şi master, program ce se desfăşoară doar la taxă.

UBB este singura din Cluj care oferă tablete studenţilor şi masteranzilor înscrişi la ID. Competiţia dintre universităţile din Cluj şi dorinţa de a atrage cât mai mulţi studenţi pot determina conducerile universităţilor să iniţieze diferite metode.

ZIUA de CLUJ i-a întrebat cum îi atrag pe tineri şi pe reprezentanţii Universitatea Tehice din Cluj-Napoca (UTCN). Aceştia spun că îşi recrutează viitorii studenţi printr-un oficiu care se ocupă de o promovare intensă a specializărilor facultăţii, prin organizarea de evenimente specifice. UTCN nu consideră că este nevoie să ia exemplul UBB.

"Universitatea noastră nu are nevoie de astfel de modalităţi de atragere a studenţilor deoarece tinerii care vin la noi vin pentru că au un target prestabilit şi specializările noastre corespund aşteptărilor lor. Ceea ce facem pentru a-i atrage la noi sunt Zilele Carierei şi Zilele Universităţii Tehnice, când cei care sunt interesaţi pot să vină la facultăţile noaste, să vadă cum e, cum sunt cursurile, să se întâlnească cu profesorii, să îşi facă o idee cât mai clară despre ce îi aşteaptă aici", a spus Mirela Boţan, şef al departamentului de imagine şi relaţii publice UT.

 

Etichete
Comenteaza