Numărul înscrierilor la cea mai mare universitate din ţară, cât un oraş de talia Huedinului

Numărul înscrierilor la cea mai mare universitate din ţară, cât un oraş de talia Huedinului
Dacă Universitatea "Babeş-Bolyai" ar înfiinţa un campus doar pentru cei care vor să se înscrie la facultăţile universităţii, acesta ar avea o populaţie mai mare decât a oraşului Huedin. Cea mai mare universitate din ţară a publicat azi numărul absolvenţilor de liceu care au depus dosare de înscriere la UBB.

Aproximativ 11.300 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de admitere la UB, în doar şase zile cât a durat înscrierea, între 15 şi 21 iulie. UBB a deschis înscrierea pentru toate cele 21 de facultăţi ale universităţii.

Cele mai multe candidaturi la învăţământ cu frecvenţă, nivel licenţă au fost înregistrate la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - 1.609 de dosare depuse pentru cele 654 de locuri bugetate scoase la concurs, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - 1.213 de dosare depuse pentru cele 345 de locuri disponibile, Facultatea de Geografie - 1.065 de dosare depuse pentru cele 410 locuri existente, şi la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării - 1.018 dosare depuse pentru ocuparea celor 466 de locuri bugetate.

Calendarul admiterii cuprinde în continuare probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor, urmând ca rezultatele finale ale procesului de admitere să fie afişate până în data de 31 iulie pe site-ul fiecărei facultăţi.

La ultimul recensământ, ale cărui rezultate au fost date publicităţii în urmă cu două săptămâni, Huedin avea o populaţie de 9.300 locuitori.

Comenteaza