O echipă a Universității Tehnice din Cluj efectuează studii de trafic şi dă soluţii pentru problemele de pe drumurile din România

O echipă a Universității Tehnice din Cluj efectuează studii de trafic şi dă soluţii pentru problemele de pe drumurile din România

O echipă de cercetători a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) efectuează studii de trafic, pentru diferite firme de transport, cu aparatură inventată de ei, folosind proiectele şi ca oportunităţi de învăţare şi chiar de acordare a unor burse pentru studenţi.

Profesorul universitar Nicolae Filip, care este coordonatorul specializării "Ingineria transporturilor şi a traficului" din cadrul Departamentului de Autovehicule Rutiere şi Transporturi al UTCN, a anunţat că specializarea va funcţiona din toamnă cu acordul ARACIS, după ce în ultimii patru ani a avut o autorizare provizorie.

"Încercăm să-i implicăm şi pe studenţi în proiecte de cercetare prin Laboratorul de trafic şi securitate rutieră, unde derulăm contracte în domeniul studiilor de trafic, cum ar fi banda dedicată pentru transport în comun din Cluj-Napoca (n. r. - implementată de câteva luni pentru fluidizarea traficului). A fost o muncă de o jumătate de an de culegere de date, de simulări, de evaluare a impactului, a riscului. De asemenea, am lucrat la planuri de mobilitate urbană pentru Cugir, Bistriţa, studiu de trafic la Alba Iulia. Angrenarea studenţilor în astfel de proiecte cu mediul economic s-a concretizat în burse de cercetare care îi stimulează", a explicat Filip.

El a subliniat că apariţia specializării a apărut tocmai în contextual în care problema traficului rutier a devenit una majoră în România.

Profesorul a explicat că echipa are la dispoziţie aparatură modernă, achiziţionată în baza unor proiecte de cercetare cu ajutorul cărora se culeg datele necesare efectuării analizelor, dar că unele au fost dezvoltate chiar în cadrul universităţii şi, apoi, au fost omologate şi certificate OSIM.

"Este vorba despre contoare de culegere de date din trafic, echipament unic în România. Un astfel de aparat face o contorizare automată a trecerii vehiculelor - autoturisme, camioane, biciclete, autobuze, troleibuze, tramvaie - printr-o intersecţie, iar un operator de trafic apasă pe un buton şi înregistrează fiecare categorie de vehicule şi de direcţia de deplasare. Soluţia noastră este completă, inclusiv software, care face automat prelucrarea de date, astfel că eliminăm din erorile de adunare, toată informaţia fiind descărcată într-un format compatibil cu Excel, iar la final avem şi tabloul de valori. Bineînţeles, pe lângă studiile de trafic oferim şi soluţii de fluidizare a traficului, facem şi simulări pe calculator, diagrame de semaforizare", a spus coordonatorul specializării Ingineria transporturilor şi a traficului.

Studiile de trafic au intrat în atenţia universitarilor şi pentru că în Cluj există firme de transport care au nevoie de specialişti.

"Firmele de transport au nevoie de ingineri în transporturi marfă sau persoane, poziţii tehnice care cer studii superioare. Studenţii îşi găsesc uşor un loc de muncă. Avem şi o reacţie bună a firmelor de transport care vin cu solicitări directe legate de cunoştinţele absolvenţilor şi ne sprijină cu acces pe platformele burselor de transport române şi străine. Suntem singurii din ţară care avem colaborare cu Bursa Germană de Transport (TimoCom), cu Bursa Română de Transport, care ne oferă acces pe platforme. De asemenea, firmele de transport oferă studenţilor şi burse de internship care sunt plătite", a mai spus Filip.

La rândul său, George Popescu, care este tutore de an, a afirmat că dintre studenţii care au urmat această specializare unii au reuşit să lucreze în străinătate, la firme de transport, sau să obţină stagii de internship.

"Avem studenţi care, datorită cunoştinţelor acumulate în timpul facultăţii, au ajuns să fie detaşaţi şi să lucreze la firme de transport din Italia, Belgia sau Franţa. Interesant este că o bună parte dintre absolvenţi revin la UTCN pentru continuarea studiilor, pentru un masterat în acelaşi domeniu", a explicat Popescu.

Specialiştii UTCN lucrează deja la documentaţia pentru o nouă linie de masterat, ce va reprezenta o premieră naţională şi care va fi axată pe logistică şi siguranţa în transporturi.

"Noul masterat va fi introdus, probabil, începând cu 2019-2020. Vrem ca abilităţile pe care studenţii le dobândesc să le prindă bine şi în practică, să putem oferi pe piaţa muncii specialişti calificaţi, care să nu mai aibă nevoie de o formare suplimentară odată intraţi în producţie", a spus şi conferenţiarul universitar Teodora Deac.

Specializarea Ingineria transporturilor şi a traficului a avut până acum 35 de studenţi pe an, din toamnă numărul putând fi majorat la 60.

Comenteaza