Profesorii din grupele de risc pot lucra online dacă obţin un certificat de la Medicina Muncii

Profesorii din grupele de risc pot lucra online dacă obţin un certificat de la Medicina Muncii

Personalul didactic aflat în grupa de risc - vârstnici, diabet zaharat sau alte boli cronice, imunitate deficitară - poate desfăşura activităţi în sistem online numai în baza unei certificări emise de medicul de medicina muncii. 

Aceasta prevede un draft de ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care urmează să fie aprobat în contextul începerii şcolii în 8 februarie. În acest caz, conducerea şcolii va adapta orarul şcolar în mod corespunzător, prevede draftul de ordin pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, anunţă Agerpres.

"Preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală. Pentru preşcolarii/elevii menţionaţi, (...) conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online", stipulează documentul.

Potrivit acestuia, totodată, la recomandarea medicului curant şi cu acordul părinţilor/reprezentantului legal, pot să nu se prezinte fizic la şcoală copiii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, dacă aceasta nu a fost vaccinată şi există riscul de contaminare cu SARS-CoV-2. Şi pentru aceşti preşcolari sau elevi conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura desfăşurarea procesului educaţional în sistem online.

"Preşcolarii/elevii cu dizabilităţi, în funcţie de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice. Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP", mai prevede draftul de ordin.

Comenteaza