Petiție online: Părinții cer susținerea la data fixată a examenelor de Evaluare Națională și BAC

Petiție online: Părinții cer susținerea la data fixată a examenelor de Evaluare Națională și BAC

O petiție online care cere organizarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2023 la datele stabilite inițial a fost lansată de părinți de elevi în clasele a VIII-a și a XII-a.

„Părinții elevilor din anii terminali, respectiv clasele a VIII-a și a XII-a, respectă dreptul cadrelor didactice la grevă, dar cer susținerea examenelor de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat, la datele stabilite de Ministerul Educației”, se arată în petiția lansată online.

Documentul, semnat până acum de sute de persoane, a fost lansat după ce sindicatele din Educație, care nu au ajuns la nicio înțelegere cu Guvernul privind revendicările profesorilor, au anunțat că greva generală va continua, ceea ce ar putea duce la amânarea exemenelor naționale.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus vineri, că în cazul în care profesorii nu se întorc la clasă de săptămâna viitoare examenele naționale, “va trebui să ne gândim la prelungirea perioadei de cursuri și a examenelor naționale”.

Conform calendarului oficial, în perioada 6 – 9 iunie 2023 ar trebui să aibă loc înscrierea la Evaluarea Națională 2023, în 9 iunie să se încheie cursurile pentru clasa a VIII-a, în 19 iunie să aibă loc proba scrisă la Limba și literatura română, în 21 iunie proba scrisă la Matematica și în 22 iunie proba scrisă la Limba și literatura maternă.

În ceea ce privește Bacalaureatul, calendarul exemenului pentru prima etapă din anul școlar 2022-2023 arată așa:

  • 29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen 
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 
  • 12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A 
  • 14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B 
  • 14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D 
  • 19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă 
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă 
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă 

Reamintim că liderii sindicali din învățământ au anunțat joi că greva generală a profesorilor continuă și după mini-vacanță, adică de marți, 6 iunie. Anunțul continuării protestelor vine după ce Guvernul Ciucă a aprobat în forță, împotriva voinței profesorilor, majorări salariale respinse de aceștia - acordând o majorare cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic.

 

Comenteaza