Poliția, zeci de intervenţii, săptămâna trecută, la evenimente sesizate în sau pe lângă şcoli

Poliția, zeci de intervenţii, săptămâna trecută, la evenimente sesizate în sau pe lângă şcoli

Poliţia Română a intervenit, săptămâna trecută, la 63 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

În conformitate cu prevederile Planului Naţional Cadru de Acţiune pentru siguranţa şcolară, în perioada 26 ianuarie - 1 februarie, IGPR a continuat acţiunile pe linia siguranţei şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis Agerpres, peste 7.600 de poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor.

"Au fost angrenaţi 5.042 de poliţişti în activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, au acţionat 1.124 de poliţişti. De asemenea, au fost organizate 278 de acţiuni pe linia siguranţei în şcoli, fiind derulate 3.109 activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 1.810 unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 78.439 de beneficiari", se precizează în comunicat.

Pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 448 de activităţi, precum şi 366 de acţiuni pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii.

De asemenea, au fost controlate 570 de unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 16 informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.

Conform IGPR, au fost efectuate şi verificări ale unităţilor de alimentaţie publică situate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 356 de informări către instituţiile cu atribuţii specifice pentru remedierea neregulilor constatate.

Comenteaza