Profesor depistat cu COVID la un liceu din Cluj-Napoca

Profesor depistat cu COVID la un liceu din Cluj-Napoca

Clasele cu care a interacționat cadrul didactic confirmat pozitiv cu noul coronavirus au fost izolate.

Un cadru didactic de la Liceul Teoretic "Elf" a fost confirmat cu noul coronavirus.

"Este vorba despre un profesor care a intrat la mai multe clase, iar, din rațiuni care țin de măsurile privind limitarea răspândirii virusului, având în vedere că profesorul a intrat la mai multe clase, conducerea unității a decis izolarea acestor clase. La nivel de elev nu există confirmări.

Așteptăm propunerea unității de învățământ, cu privire la această situație, pentru că scenariul se aprobă în Consiliul de Administrație al unității, iar Inspectoratul Școlar, respectiv Direcția de Sănătate Publică Cluj, avizează această propunere, în funcție de conținutul și specificul propunerii, raportat la contextul propriu-zis, și în funcție de aceste două avize se emite hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență”, a declarat, pentru Ziua de Cluj, Amalia Gurzău, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Directorul executiv al liceului a precizat că mai multe clase au trecut pe sistemul de predare online după ce cadrul didactic a fost confirmat cu noul coronavirus.

"Nu e niciun elev infectat, e vorba doar de un cadru didactic, iar clasele cu care a interacționat acesta au trecut pe scenariul de predare online", a precizat Ana Cîmpean, directorul executiv al Liceului Teoretic "Elf".

Comenteaza