Profesorii vor fi "spionaţi" la cursurile online. Ministerul Educației are informaţii că unele ore nu se ţin

Profesorii vor fi "spionaţi" la cursurile online. Ministerul Educației are informaţii că unele ore nu se ţin
| Foto: playtech.ro

Ministerul Educației cere monitorizarea cursurilor online după ce a primit unele semnale care atestă că „orele desfăşurate în sistem online nu prea au loc”.

Ministrul Educaţiei cere monitorizarea orelor online. Monica Anisie a spus, într-o conferinţă de presă, luni, că are semnale că orele desfăşurate în sistem online nu prea au loc, astfel că cere sprijinul Inspectoratelor Şcolare din judeţe pentru monitorizare.

„Fac un apel către inspectorii şcolari, generali, generali adjuncţi şi inspectorii şcolari din cadrul Inspectoratelor Şcolare să intensifice activitatea de monitorizare a lecţiilor desfăşurate în sistem online. Spun acest lucru pentru că în cadrul MEC vin tot mai dese semnale că nu se desfăşoară aceste activităţi didactice în sistem online. Ministerul Educaţiei va realiza în această perioadă împreună cu inspectoratele şcolare activităţi de inspecţie, de monitorizare”, a spus Anisie.

Comenteaza