Profesorii vor putea să predea și alte discipline din aceeași arie curriculară

Profesorii vor putea să predea și alte discipline din aceeași arie curriculară

Ministrul Daniel David spune că profesorii vor putea preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară.

Daniel David a afirmat și că dorește ca România să se adapteze la practicile din țări precum Statele Unite și Finlanda, care au arii curriculare largi. Declarațiile sale vin în contextul creșterii normei didactice.

„Da, vom crea această posibilitate [n. red. ca profesorii să poată preda mai multe discipline din aceeași arie curriculară]. Îi rog pe profesori să înțeleagă. Referitor la problema fragmentării, caut soluții să o controlăm. Dar da, vom deschide spre disciplinele din aceeași arie curriculară. Nu vă supărați, te uiți la sistemul vestic. Și în Statele Unite și în Finlanda, în țările nordice, ai arii curriculare largi. Numai la noi e hiperspecializare, exact pe discipline”, a spus Daniel David, marți, în podcastul Vorbitorincii.

Ministrul a explicat că, „în situații bine controlate”, un profesor de Fizică este capabil să predea și Chimie. În această logică acționează universitățile din România care au început să introducă programe de studii cu dublă specializare, a completat el.

„Eu cred că, în situații bine controlate, un profesor de Fizică ar putea să facă și câteva ore dintr-o disciplină din aceeași arie curriculară. Mai ales că deja unele universități au început cu dublele specializări știind această logică: dacă știi Fizică, faci și Chimie; faci Chimie, ai și ore de Fizică. Vom asigura această facilitate ca să evităm fragmentarea”, a declarat Daniel David, citat de Edupedu.ro.

Ministrul a spus că așteaptă propuneri în ceea ce privește acest subiect.

Comenteaza