News alert Reultate Bacalaureat 2021. Lista completă, pe județe

Reultate Bacalaureat 2021. Lista completă, pe județe

Rezultatele la Bacalaureat 2021 au fost publicate luni, 5 iulie, pe edu.ro

După afișarea rezultatelor din data de 5 iulie, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00 se pot depune contestațiile. Acestea fie sunt depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp. „În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.vPentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educației. În perioada 6-9 iulie sunt rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale la Bacalaureat 2021 vor fi afișate pe data de 9 iulie.

Calendar Bac 2021, sesiunea august – septembrie

Candidații care nu au obținut media de trecere la prima sesiune de Bacalaureat se pot înscrie la cea de-a doua sesiune.

19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)

Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea august-septembrie

31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor
1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale

Calendarul pentru ambele sesiuni de Bacalaureat 2021 a fost stabilit și publicat în Monitorul Oficial în luna septembrie 2020.

Comenteaza