REZULTATE BAC 2020 | Clujul, locul întâi pe țară la promovabilitate

REZULTATE BAC 2020 | Clujul, locul întâi pe țară la promovabilitate

Judeţul Cluj se situează, după primele rezultate, pe primul loc pe țară din punct de vedere al promovabilităţii la examenul de Bacalaureat din acest an.

În județul Cluj, rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 77,8%, cea mai mare pe țară.

Pentru absolvenții clujeni din promoția curentă, rata de promovare este 83.69%, iar pentru candidații din promoțiile anterioare, rata de promovare este 36.22 %.  

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 3.474 de candidați, dintr-un total de 4.466 prezenți. Dintre aceștia, 3.911 candidați sunt din promoția curentă, iar 555 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 112 candidați au absentat, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

10 medii de 10 la Cluj

La nivelul județului Cluj, 10 candidați au obținut media 10;

125 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

26 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;

305 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

359 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

232 de medii de 10 în țară

Anul acesta, 232 de candidați au obținut media 10  la prima sesiune de BAC. La nivel național, procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%). În Capitală, rata de promovare s-a situat la 70%.
Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rata de promovare (înainte de contestații), înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare - 25.00%.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați provin din promoția curentă, iar 6.790 de candidați din promoțiile anterioare.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
  • 5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică - 2.241 / Istorie - 3.383)
  • 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Sesiune specială BAC 2020. Cine poate participa

La fel ca în cazul Evaluării Naţionale, absolvenţii clasei a XII-a vor putea susţine examenul de Bacalaureat într-o sesiune specială. Sunt eligibili candidaţii care nu au putut susţine probele scrise în timpul primei sesiuni din motive medicale. 

Calendarul sesiunii speciale:

29 iunie-3 iulie 2020 - înscrierea candidaţilor

6 iulie 2020 - Limba şi literatura română (proba scrisă)

7 iulie 2020 - proba obligatorie a profilului (proba scrisă)

8 iulie 2020 - proba la alegere a profilului şi a specializării (proba scrisă)

9 iulie 2020 - Limba şi literatura maternă  (proba scrisă)

10 iulie 2020 - afişarea rezultatelor - până la ora 12.00

10 iulie 2020 - depunerea contestaţiilor - între orele 14.00 - 19.00

12 iulie 2020 - afişarea rezultatelor finale - după ora 12.00

Etichete
Comenteaza