Update Salariile profesorilor NU vor crește de la 1 ianuarie 2024 cu 13%/ UPDATE: A reapărut vechea variantă de "promisiuni"

Salariile profesorilor NU vor crește de la 1 ianuarie 2024 cu 13%/ UPDATE: A reapărut vechea variantă de "promisiuni"

Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere un proiect de ordonanță care stabilește că profesorii vor primi o majorare salarială de numai 8% de la 1 ianuarie 2024, față de 13%, cât s-a promis anterior.

UPDATE: Ministerul Finanţelor anunţă că creșterea de 8% a fost o greşeală în OUG, iar salariile profesorilor se vor majora cu 13%, de la 1 ianuarie, aşa cum era stabilit.

___________________________________

Știrea inițială:

Economedia a obținut, miercuri, în exclusivitate, „ordonanța trenuleț”, cea care stabilește principalele măsuri fiscale care intră în vigoare la 1 ianuarie 2024, pe baza căreia se face bugetul. Ulterior, Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere proiectul de ordonanță.

Dacă în vară, după greva profesorilor, creșterea anunțată de ministrul Muncii, care prevedea majorarea cu 40% a salariului profesorului debutant, recent ministrul Educației, Ligia Deca a venit cu o nouă variantă - 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Acum, în proiectul de OUG este prevăzută o majorare de 8% de la 1 ianuarie și „diferența până la 20%” de la 1 iunie 2024.

„Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii! În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an!

În plus, vor fi reglate inechitățile salariale în ceea ce privește personalul de conducere din unitățile de învățământ!”, a scris ministrul Educației, luni, pe Facebook.

Comenteaza