Sindicatele din învăţământ, după discuțiile cu Ciucă: Guvernul a avansat o nouă variantă

Sindicatele din învăţământ, după discuțiile cu Ciucă: Guvernul a avansat o nouă variantă

Guvernul României a înaintat vineri o nouă ofertă sindicaliştilor din Educaţie.

Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) și Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, au ieșit de la întâlnirea pe care au avut-o vineri, la prânz, la Guvern.

Conform acestora, Guvernul a propus, în cadrul discuţiilor, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027.

"Am avut discuţii cu membrii Guvernului. Cerinţa noastră a fost cea pe care toată lumea o ştie, şi anume să se aplice integral de la 1 ianuarie 2024 acea grilă de salarizare. Guvernul României a spus clar că nu poate oferi această creştere. Singurul lucru pe care poate să-l facă este acela de a acorda în loc de 40% cât au promis iniţial, 45% şi suplimentar să se acorde până în 2027, în fiecare an, pe 5 octombrie, suma de 1.500 de lei. Aceasta este oferta Guvernului. Noi vom consulta oamenii, pentru că aşa cum am spus mereu: oamenii sunt cei care au declanşat greva, oamenii sunt cei care hotărăsc dacă încetează sau nu", a spus Hăncescu, conform Agerpres.

Întrebat dacă de aceste majorări salariale şi de suma acordată în luna octombrie ar urma să beneficieze toate categoriile de personal din sistemul de educaţie, nu doar personalul didactic, liderul FSE ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a răspuns că ”nu s-a intrat în amănunte” pe acest aspect în cadru discuţiilor de la Guvern.

Totodată, întrebat dacă consideră drept mulţumitoare propunerile venite din partea Executivului, Nistor a răspuns că cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt colegii săi.

”Eu nu exprim păreri personale, eu reprezint o structură sindicală, sunt seci de mii de oameni acolo, e trebuie să fie mulţumiţi, nu eu. Astăzi este grevă, mai departe colegii hotărăsc, în cunoştinţă de cauză”, a declarat liderul FSE ”Spiru Haret”, potrivit News.ro.

Comenteaza