Sportivii de la Colegiul Pedagogic, premiaţi pentru performanţă

Sportivii de la Colegiul Pedagogic, premiaţi pentru performanţă
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Nonviolenţei în Şcoli, Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” a desfăşurat prima ediţie a „Galei sportivilor din Pedagogic".

În cadrul „Galei", eveniment menit să promoveze şi să valorifice performanţele sportive ale elevilor colegiului, premierea efectivă a fost prin demonstraţii de măiestrie sportivă la baschet, dans modern, fotbal, judo şi majorete.

"Acest demers, inedit pentru învăţământul preuniversitar clujean, are rolul de a submina atât prejudecata că rezultatele sportive deosebite sunt apanajul liceelor de profil, cât şi minimalizarea elevilor-performeri din domeniul sportiv, care nu beneficiază, de obicei, de expunerea instituţională meritată", a afirmat conducerea şcolii.

Punctul culminant al „Galei" a fost constituit de momentul decernării distincţiei „Sportivul anului 2014" în Colegiul Naţional Pedagogic. Câştigătoarea trofeului, Ioana Teodorescu, elevă în clasa a X-a B, a fost medaliată cu bronz la Mondialele de Patinaj artistic din Spania (2014).

În încheiere, organizatorii au ţinut să precizeze că toţi elevii premiaţi se remarcă şi prin rezultate onorante la disciplinele şcolare canonice.

Comenteaza