Studenţii de la UMF Cluj încep anul universitar în sistem hibrid

Studenţii de la UMF Cluj încep anul universitar în sistem hibrid

Conducerea Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a luat decizia începerii noului an universitar în sistem hibrid.

 ”O parte dintre activități vor fi desfășurate online, iar o parte la patul pacientului, așa cum cer normativele pentru profesiile reglementate sectorial”, a anunţat rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu. Rectorul UMF Cluj a declarat că nu vor fi testate toate cadrele didactice din universitate pentru noul coronavirus, dar că se poate face această testare la cerere.

"Începerea anului universitar 2020-2021 aduce noi provocări, pe care le vom transforma, tot împreună, în oportunități și vom profita de această situație pentru a face lucrurile mai bine. Conducerea universității își asumă misiunea și responsabilitatea de a asigura performanţa academică și, în același timp, de a menține standardele de sănătate și siguranță.

În ședința de vineri, 11 septembrie 2020, a Senatului Universității, s-a decis ca activitățile didactice să se desfășoare, începând de luni, 5 octombrie 2020, în sistem hibrid, online și în contact direct cu pacientul. Astfel, cursurile se vor desfășura exclusiv online, iar o parte din activitățile practice vor avea loc onsite.

Vom folosi metode inovatoare pentru a trece cu bine provocările momentului, fără să sacrificăm calitatea actului didactic. În anii care urmează vom recupera tot ce nu am acoperit în acest an, așadar ciclul de formare a studenților noștri va rămâne cel puțin la nivelul generațiilor anterioare.

Modul detaliat în care se va desfășura activitatea didactică pentru fiecare specializare și formațiune de studiu în parte va fi postat pe site și va fi transmis prin mijloacele de comunicare disponibile (grupuri de email și aplicația InfoUtil). La fel și informațiile privind cazarea în căminele universității pentru studenții care vor avea activitate didactică onsite", scrie rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, pe pagina sa de Facebook.

Căminele studențești vor fi și ele redeschise după dezinfecție. Potrivit reglementărilor transmise de Direcția de Sănătate Publică, nu vor putea fi cazați mai mulți de doi studenți într-o cameră.

 

Comenteaza