Studenţii din toată ţara şi-au stabilit la Cluj priorităţile. Vezi ce revendicări au

Studenţii din toată ţara şi-au stabilit la Cluj priorităţile. Vezi ce revendicări au
Peste 300 de studenţi din toată ţara au participat în perioada 28 iulie-3 august, la cea de-a IX-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), organizată la Cluj-Napoca.

În cadrul celui mai amplu eveniment studențesc de dezbatere a politicilor educaționale la nivel național, reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti şi-au stabilit priorităţile pentru următorul an universitar.

Pe parcursul celor şapte zile, în opt ateliere de lucru paralele au dezbătut problemele învățământului superior și apoi, în cadrul sesiunii plenare, și-au stabilit prioritățile pentru anul universitar următor. Principala rezoluţie luată de ei priveşte continuarea acțiunilor de presiune asupra Ministerului Educației pentru abrogarea prevederilor negative ale ordonanței de urgență nr. 49/2014, care aduce modificări importante legii educaţiei. Totodată, studenţii vor să militeze pentru creșterea finanțării educației, astfel încât aceasta să poată fi relevantă, de calitate și accesibilă oricărui tânăr.

Principala nemulţumire a tinerilor este legată de faptul că nu au fost consultați de Minister cu privire la modificările propuse. În acelaşi timp, se arată deranjaţi de posibilitatea ca rectorii să se înscăuneze pe viață, de reintroducerea doctoratelor la frecvență redusă, de ude verde dată universitățile de a înmatricula studenți peste capacitatea de școlarizare şi de influenţa politicului în viaţa universitară.

"Aceștia mai cer și respectarea dreptului studenților la reducerea de 50% la transportul local, câștigat în protestele din `95, dar pierdut deja în multe centre universitare din cauza banilor puțini primiți de universități de la Minister pentru transport, creșterea burselor sociale astfel încât acestea să acopere cheltuielile minime legate de cazare și masă pentru studenții defavorizați și adoptarea unei metodologii care să eficientizeze centrele de consiliere și orientare din universități, astfel încât acestea să ajute mai bine tinerii să își aleagă facultatea potrivită și să reducă abandonul universitar", precizează Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizatoarea FOSR. 

În cadrul acestui eveniment,studenții și-au ales liderii naționali pentru mandatul următor, noul președinte ANOSR fiind Cristi Popescu, delegat al Organizaţiei Studenţilor din Univeristatea Tehnică (OSUT) Cluj.

Acesta susţine că statul român este direct responsabil de calitatea educaţiei primită de studenţii români, motiv pentru care aceştia a trebui să-şi facă auzită vocea.

"Din păcate, consultarea studenților nu mai reprezintă un principiu după care se ghidează responsabilii din educație, dar asta ne face să fim și mai îndârjiți și hotărâți să ne facem vocea auzită și ascultată. Credem că studenții din România merită un sistem educațional de calitate, pe care să și-l permită orice tânăr, indiferent de familia din care provine sau de câte venituri are, iar statul român este direct responsabil să se asigure că țara se dezvoltă prin tineri competenți, care înțeleg principiile și valorile democratice. Educația trebuie să reprezinte o prioritate națională, iar asta trebuie să se reflecte și în modul în care este finanțată", a declarat Popescu.

Comenteaza