Studenții și masteranzii UBB vor face practică și voluntariat în Harghita

Studenții și masteranzii UBB vor face practică și voluntariat în Harghita

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a încheiat un parteneriat cu reprezentanții Consiliului Județean Harghita. 

Acordul-cadru prevede stabilirea unor legături academice și culturale, precum și de cercetare, sau a altor activități pe care cele două instituții le au în comun, vizând dezvoltarea instituțională, a învățământului superior și a comunităților locale.

Colaborarea va include programe care contribuie la dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre cele două instituții, programe care contribuie la dezvoltarea comunităților locale, județene respectiv la dezvoltarea învățământului superior în mod special la dezvoltarea extensiilor universitare ale UBB din județul Harghita (Gheorgheni și Odorheiu Secuiesc).

Dincolo de învățământul academic tradițional (licență/master), potrivit acordului, astfel de programe și activități pot include dezvoltarea unor forme de învățământ netradițional (open courses) dedicat nevoilor locale/regionale: 

-dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare;

-organizarea de evenimente, mese rotunde, workshopuri, conferințe științifice sau a unor programe culturale comune;

- schimburi de materiale academice, publicații și alte documente;

- promovarea şi implementarea unor proiecte cu finanţări diverse (interne şi internaţionale); consiliere reciprocă; desfăşurarea unor programe instituționale, educaționale și de cercetare comune cu posibilitatea de cooptare al unor parteneri locali, naționali sau internaţionali.

De asemenea, colaborarea va viza sprijinirea reciprocă în promovarea imaginii și realizărilor celor două instituții, a inițiativelor și activităților comune; publicarea unor materiale informative/promoționale (pliante, broșuri etc.), a unor volume colective, monografii științifice și de popularizare; promovarea şi organizarea comună a unor stagii /cursuri de pregătire profesională.

Studenții, masteranzii și doctoranzii UBB vor beneficia și ei de prevederile acordului încheiat între UBB și Consiliul Județean Harghita, acesta vizând și organizarea stagiilor de practică de specialitate și a unor programe de voluntariat în cadrul Consiliului Județean și în instituțiile subordonate acestuia.

Comenteaza