Foto UBB a finalizat prima etapă din cadrul platformei INSPIRE, una dintre cele mai avansate unități de imagistică biomedicală din lume

UBB a finalizat prima etapă din cadrul platformei INSPIRE, una dintre cele mai avansate unități de imagistică biomedicală din lume
UBB a finalizat prima etapă din cadrul platformei INSPIRE, una dintre cele mai avansate unități de imagistică biomedicală din lume
UBB a finalizat prima etapă din cadrul platformei INSPIRE, una dintre cele mai avansate unități de imagistică biomedicală din lume

UBBMed din cadrul UBB School of Health a creat cea mai avansată unitate de imagistică biomedicală din România și una dintre cele mai avansate la nivel internațional.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a finalizat prima etapă a organizării Platformei INSPIRE, cea mai avansată unitate de imagistică biomedicală din Europa de Est și una dintre cele mai avansate la nivel internațional

Platforma INSPIRE este una dintre unitățile de vârf care susțin noul program UBBMed din cadrul UBB School of Health.

Platforma INSPIRE este rezultatul unei colaborări mai vechi între două institute de referință ale UBB, și anume Institutul de Studii Avansate în Psihoterapie și Sănătate Mintală Aplicată și Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe, în proiecte majore de infrastructură (inițial proiectul RICI, iar recent proiectul INSPIRE), la care s-au adăugat apoi și alte proiecte specifice.

Platforma INSPIRE cuprinde în prezent trei centre de cercetare-dezvoltare-inovare, fiecare cu o serie de laboratoare dotate cu aparatură de vârf, care vor susține cercetare avansată, educației de calitate și servicii inovative:

  • Platforma BrainQ (Centrul MRI Clinic),  cu dotări de excepție (ex. 3 și 7 Tesla) pentru imagistică biomedicală clinică, incluzând și sisteme EEG, dublate de sisteme complementare de realitate virtuală și un laborator avansat de inteligență artificială și analiza datelor (parte din Institutul de Sănătate Mintală);
  • Centrul MRI Preclinc, la rândul său cu dotări de excepție (7 și 11.6 Tesla) (parte din Institutul de Bio-Nano-Științe);
  • Centrul pentru Agenți de Contrast și Terapeutici (parte din Institutul de Bio-Nano-Științe).

Platforma INSPIRE funcționează în prezent în fază de testare – cu finalizarea pregătirii resursei umane și training, inclusiv cu finisarea noii clădiri -, atrăgând deja câteva proiecte majore (detalii AICI):

Lansarea publică a Platformei INSPIRE va avea loc în perioada 20-24 mai 2024, cu participarea partenerilor strategici din SUA și din EUROPA, precum a altor invitați/parteneri relevanți (ex. de la Universitatea din Viena/Universitatea Medicală din Viena etc.), inclusiv Reprezentanța EIT Health din România. De asemenea, au confirmat participarea autorități europene, naționale și locale.

Prof. univ. dr. Daniel David, coordonatorul Platformei BrainQ,  declară că „aceasta este acum cea mai avansată platformă de imagistică biomedicală între Polonia și China (probabil chiar din Europa de Est) și una dintre cele mai complexe la nivel internațional. Dar elementul cheie este resursa umană, care, reunind cercetători de vârf din țară și din străinătate pe o astfel de infrastructură avansată, pune România pe harta cercetărilor biomedicale, deocamdată mai ales în zona neuroștiințelor (ex. neuroștiințe clinice; neuroștiințe cognitive; tulburări psihice; boli mintale asociate îmbătrânirii etc.) și a bolilor netransmisibile în general (aici în strânsă colaborare cu Centrul Național de Competențe pentru un Stil de Viață Sănătos – co-fondat de Academia Română și UBBMed), inițial în psiho-oncologie (aici în strânsă colaborare cu Centrul pentru o Abordare Complexă și Multidisciplinară a Cancerului – co-fondat de Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca și UBBMed). Este un model de cum investițiile majore trebuie făcute în zona unde există deja realizări anterioare serioase și resursă umană de calitate, deoarece numai așa putem pune competitiv România pe harta academică internațională și putem contribui la reducerea discrepanțelor dintre Estul și Estul Europei.”.

Prof. univ. dr. Simion Simon, directorul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe și managerul proiectului inițial INSPIRE, declară că „avantajul major al proiectului INSPIRE a fost și este complementaritatea și forța științifică a colectivelor implicate, model validat în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe, proiectul reușind ca, pe lângă colectivele care au stat la baza fundamentării lui,  și anume școlile de psihologie clinică și de rezonanță magnetică, să fie  antrenate și cele de biologie moleculară și biochimie, respectiv de informatică aplicată în prelucrarea datelor medicale, toate domenii științifice de elită cu contribuții semnificative la prestigiul internațional al UBB.”

Comenteaza