UBB începe deja pregătirile pentru admiterea la facultate. Care sunt disciplinele vizate

UBB începe deja pregătirile pentru admiterea la facultate. Care sunt disciplinele vizate
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a anunţat începerea pregătirilor pentru admiterea la facultate în anul universitar 2015-2016.

Pentru a veni în sprijinul elevilor de liceu, potenţialii candidaţi la concursul de admitere, UBB va oferi în perioada următoare consultaţii gratuite la matematică, informatică, istorie, teatru şi televiziune.

Cursurile pregătitoare se adresează în principal elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a şi vor fi organizate în cadrul Facultăţii de Matematică și Informatică, a Facultăţii de Istorie şi Filosofie şi a Facultăţii de Teatru și Televiziune.

Prin urmare, din noiembrie 2014 până în martie 2015, elevii care doresc să urmeze cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică vor putea participa la consultaţiile desfăşurate în vederea pregătirii pentru concursul de Mate-Info.

La rândul său, linia maghiară de Filosofie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie organizează  din decembrie până în mai concursuri de eseuri atât în țară, cât și în Ungaria. Lucrările pot fi trimise până la sfârșitul lunii aprilie 2015, urmând să fie evaluate de o comisie formată din cadre didactice ale departamentului.

În ceea ce priveşte Facultatea de Teatru și Televiziune, aceasta va susţine mai multe întâlniri cu posibilii candidați, pentru a-i pregăti pentru examenul de admitere. În funcție de specializare, ele vor avea loc o dată pe săptămână sau la două săptămâni, chiar și o dată pe lună.

Comenteaza