Ultima săptămână de cursuri până la vacanța de iarnă! Când reîncepe școala după sărbători

Ultima săptămână de cursuri până la vacanța de iarnă! Când reîncepe școala după sărbători

Elevii și copiii de grădiniță vor intra sâmbătă, 20 decembrie, în vacanța de iarnă, cu care se încheie al doilea modul de cursuri al anului școlar 2025-2026. 

În perioada 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, elevii sunt în vacanță. Acesta este al doilea an când școala reîncepe după Bobotează și Sf. Ion.

Așadar, al treilea modul de cursuri începe joi, 8 ianuarie 2025, și durează până la vacanța de schi din februarie, a cărei perioadă a fost stabilită de către inspectoratele școlare din fiecare județ.

Iată cum sunt împărțite următoarele module ale anului școlar 2025-2026:

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026. Elevii din Cluj vor fi în vacanță în săptămâna 9 – 13 februarie

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026. Elevii din Cluj reîncep cursurile în 16 februarie.

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Comenteaza