Uniforma obligatorie în școli. Proiectul a trecut de Comisia din Senat/ Ce urmează
- Scris de Monica Kovacs
- azi, 16:13
- Educaţie
- Ascultă știrea
Proiectul de lege al PSD care vizează introducerea de uniforme obligatorii în școli a fost adoptat, marți, în Comisia pentru Învățământ din Senat.
Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat au votat astăzi proiectul privind introducerea obligatorie a uniformelor în școli. 12 senatori PSD, PNL și AUR au votat pentru, iar cei 4 membri USR s-au abținut de la vot.
Din proiect au fost eliminate prevederile care stabileau amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții elevilor care nu poartă uniformele, respectiv amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru școlile care nu respectă obligativitatea uniformelor, arată Edupedu.
De altfel, membrii PSD au negat că ar fi existat, într-o formă anterioară a proiectului, un amendament referitor la amenzile pentru părinți.
Urmează votul final în plenul Senatului.
Ministerul Educației nu susține introducerea uniformelor obligatorii
Ministrul Educației și Cercetării nu susține introducerea obligatorie a uniformelor în școli, potrivit unui punct de vedere al instituției, prezentat în cadrul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Senat de marți, 15 septembrie.
Conform punctului de vedere prezentat, nu există studii care să confirme că introducerea uniformelor va rezolva problema bullyingului. Ministerul critică inițiativa legislativă și pentru că încalcă „individualitatea elevilor”, dar și pentru că nu stabilește din ce fonduri vor fi achiziționate uniformele.











