Universitatea de Medicină organizează cursuri de pregătire şi o simulare a examenului de admitere

Universitatea de Medicină organizează cursuri de pregătire şi o simulare a examenului de admitere
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca organizează în acest an cursuri de pregătire pentru admitere şi un examen de simulare pentru admitere.

 

Oferta cuprinde pachete de cursuri care se vor desfășura în 28 martie, 25 aprilie, 9 mai și 16 mai. Pentru programele de studiu medicină, medicină dentară și farmacie se organizează patru cursuri, iar pentru asistență medicală generală, radiologie și imagistică, balneo-fiziokinetoterapie și eecuperare, tehnică dentară, nutriție și dietetică vor avea loc două cursuri.

"Prin această acțiune dorim să venim în sprijinul candidaților înainte de admiterea propriu-zisă, care va avea loc în data de 22 iulie", a precizat conducerea universităţii.

Persoanele interesate să participe la cursuri se pot înscrie până în 20 martie, iar examenul de simulare va avea loc în 23 mai.

 

Comenteaza