Bărbat căutat într-un dosar de pruncucidere în cazul nou-născutului găsit mort în centrul Clujului

Bărbat căutat într-un dosar de pruncucidere în cazul nou-născutului găsit mort în centrul Clujului
Poliţiştii cer ajutorul clujenilor ca să identifice un bărbat pe care trebuie să-l interogheze în cazul nou-născutului găsit mort în centrul Clujului în urmă cu o săptămână.

Copilul nou-născut a fost găsit mort în 3 martie, pe aleea care face legătura între străzile Mihail Kogălniceanu şi strada Avram Iancu.

Camerele de supraveghere din zonă au înregistrat imagini ale unui bărbat care nu a fost identificat până în prezent iar acum poliţiştii de la Investigaţii Criminale, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează cercetări pentru infracţiunea de pruncucidere. Imaginile furnizate de poliţie sunt din centrul Clujului, din piaţa Unirii, la mare distanţă de zona în care a fost găsit copilul mort. Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Bolba, explică aceasta prin faptul că bărbatul a fost urmărit pe camerele de supraveghere pe întregul traseu, "dar acestea sunt imaginile cele mai bune".

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj îi roagă pe toţi cei care pot oferi date despre această persoană să apeleze numărul de urgenţă 112.

Comenteaza