“Groapa” Eugen Ionesco

“Groapa” Eugen Ionesco
Lucrările la canalizare, nefinalizate de cinci ani, au transformat strada într-o “capcană” pentru şoferi.

 Zeci de cititori ai ZIUA de CLUJ au semnalat redacţiei că, în urma topirii zăpezii, strada Eugen Ionesco din cartierul Zorilor a devenit impracticabilă. în plus, strada nu a mai fost asfaltată de 5 ani.

 

Pe strada care reprezintă principala cale de acces a cartierului rezidenţial “Europa”, lucrările de asfaltare au fost oprite de mai bine de cinci ani, iar de atunci clujenii care locuiesc în zonă sunt nevoiţi să suporte degradarea continuă a drumului, fără ca Primăria să ia vreo măsură. De curând, mai mulţi cititori ai ZIUA de CLUJ au semnalat pe adresa redacţiei situaţia dezastruoasă a străzii, unde “gropile par că nu se mai termină”. Oamenii mai spun că din cauza găurilor din asfalt sunt nevoiţi să se deplaseze deseori la service-uri cu maşinile, pentru a-şi regla suspensiile autovehiculelor, iar deplasarea pe jos devine una “ca la ţară”.

 

Strada ar putea fi încadrată cu uşurinţă în circuitul off-road. Din cei aproape 3 kilometri lungime, doar circa 140 de metri sunt asfaltaţi, cea mai mare porţiune constituind o imagine de post bombardament. Şofatul pe o asemenea stradă devine o adevărată aventură, în condiţiile în care, din cauza temperaturii ridicate, zăpada a început să se topească, formându-se astfel adevărate râuri. Mai mult, la intersecţia cu străduţele adiacente râuleţele sunt însoţite de “aluviuni”.

 

Viceprimarul Radu Moisin a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că lucrările de asfaltare au fost întrerupte în 2004. “S-a asfaltat parţial deoarece lucrătorii Companiei de Apă “Someş” mai aveau de lucrat la canalizare. E o stradă importantă şi trimitem utilaje pentru uniformizare, însă, din cauza vremii, efectele nu se văd”,  a declarat viceprimarul. Moisin mai susţine că în momentul în care lucrătorii Companiei de Apă “Someş” vor finaliza lucrările de canalizare, Primăria va asfalta drumul.

 

La rândul lui, viceprimarul Laszlo Attila a declarat că la sfârşitul acestei luni se vor astupa gropile. “Am mai făcut lucrări de reamenajare, însă, din cauza camioanelor care transportă materiale pentru construcţiile în lucru, gropile reapar”, spune Laszlo. Călin Neamţu, directorul de producţie al Companiei de Apă “Someş”, susţine că lucrările de canalizare vor fi finalizate abia peste doi ani. “Vom lucra pe fondul de coeziune. Urmează ca la mijlocul acestei luni să anunţăm licitaţia, iar de undeva din aprilie să începem lucrările care vor dura”, a declarat Neamţu.

 

ZIUA de CLUJ a relatat în ediţia de ieri faptul că zăpada a lăsat în urmă gropi pe o parte din străzile asfaltate. Conform municipalităţii, societatea care se ocupă de programul de reabilitare “288 de străzi” a încasat deja pentru lucrările de asfaltare circa 25,8 milioane de euro din totalul de 55,8 milioane de euro, la cât fusese evaluat întregul program. Restul sumei va fi achitată eşalonat, până în 2013.

Comenteaza